Gușă: România, final de octombrie, 2025. Suveraniștii se “sacrifică”, deși domină clasamentul…

[Amos News] 29/10/2025

Ieri, o zi ca oricare alta în SECURISTAN, final de octombrie 2025, o să o trec în revistă, în mod telegrafic, ca să pricepem cu toții nebunia în care ne este dat să trăim. Chiar nici eu n-am prevăzut-o chiar așa de devastatoare, atunci când, acum 15 ani, am scris volumul „Un ospiciu numit România. Cronica unui eșec premeditat”. În primul rând, ieri, a venit peste capetele noastre interviul lui Nicușor Dan, unul presărat cu atâtea bombe, care, dacă ar fi, într-adevăr, amorsate, practic, ar exploda imediat întregul Palat Cotroceni. Ne dăm seama, însă, că sunt afirmații de președinte care nu dorește să dea dovezi și care evoluează cum ar face-o la catedră un profesor de matematică, și încă unul căruia nu-i pasă de soarta elevilor săi. Voi reveni la descrierea acestui interviu. Au mai (…)


    Trimite Email

Alte articole din Amos News

USR Sector 3 cere transparență și consultare publică pentru reamenajarea Parcului IOR
Primarul Robert Negoiță pregătește o nouă risipă de bani publici: (…)
[Amos News] - 29/10/2025
Membrii Comisiei pentru afaceri europene – discuții cu comisarul european Valdis Dombrovskis despre situația fiscal-bugetară a României
Președintele Comisiei pentru afaceri europene, doamna Diana (…)
[Amos News] - 29/10/2025
Sfatul lui Năstase: După retragerea americanilor, România să-și strîngă relația cu China
”Pentru Europa și mai ales pentru statele de pe flancul estic al (…)
[Amos News] - 29/10/2025
Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore
În data de 28.10.2025, polițiștii de frontieră de la frontiera (…)
[Amos News] - 29/10/2025
Ilie Bolojan, în dificultate
Din nou PSD-ul s-a pus cu „orchestra” și cu toate tunurile pe Ilie (…)
[Amos News] - 29/10/2025
Activitatea pompierilor din ultimele 24 de ore
În cursul zilei de ieri, 28 octombrie, pompierii salvatori au (…)
[Amos News] - 29/10/2025


[Toate articolele din: Amos News +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY