Daniel Băluţă, validat de conducerea PSD pentru a fi candidatul partidului la Primăria Capitalei
[Gândul] 28/10/2025
Edilul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a primit, marţi, votul Consiliului Politic Naţional al PSD pentru a fi candidatul partidului la Primăria Capitalei. Potrivit unor surse din PSD, Daniel Băluţă a fost validat cu unanimitate de voturi de CPN pentru această candidatură. Organizaţia PSD Bucureşti l-a propus luni pe Daniel Băluţă drept candidatul partidului pentru Primăria Capitalei, iar candidatura trebuie să fie validată de CNP, a anunțat preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „Am avut o şedinţă împreună cu colegii din conducerea organizaţiei Bucureşti, preşedinţii de sectoare, primarii de sectoare. Urmare a acestei şedinţe şi urmare a deciziei pe care o ştiţi deja anunţată de doamna Gabi Firea în urmă cu două zile, mâine, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, vom înainta (…)
Alte articole din Gândul
S-a stabilit data pentru judecarea neconstituţionalităţii legii trimisă la CCR de Nicuşor Dan, pentru funcţionarea Academiei de Științe Agricole
Nicuşor Dan cere CCR să declare neconstituţionale prevederile (…)
[Gândul] - 28/10/2025
Cine preia Juventus Torino? Igor Tudor a fost DEMIS de la gruparea italiană
Igor Tudor (47 de ani) nu mai este antrenorul celor de la (…)
[Gândul] - 28/10/2025
În timp ce alții doar filmau și făceau poze, Ioan, un român din Italia, a salvat un bărbat și pe fiica nevăzătoare a acestuia dintr-o mașină înghițită de ape
Un român a devenit erou în Italia, după ce a salvat, împreună cu (…)
[Gândul] - 28/10/2025
Zelenski: Avem nevoie de sprijinul Europei pentru încă 2-3 ani de luptă
Ucraina are nevoie de sprijinul financiar al Europei pentru a (…)
[Gândul] - 28/10/2025
Incident aviatic în Kenya. 12 persoane sunt date dispărute, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit
Un incident aviatic tragic a avut loc în Kenya, în cursul (…)
[Gândul] - 28/10/2025
Sindicatele amenință că BLOCHEAZĂ Capitala. Proteste, miercuri, pentru creșterea salariului minim și stoparea măsurilor de austeritate ale Guvernului
Proteste de amploare vor fi organizate, miercuri, în Capitală de (…)
[Gândul] - 28/10/2025
DNA intră în rețelele Direcțiilor de Sănătate Publică din România. La Brașov, procurorii ar fi descoperit o adevărată REȚEA de șpagă și o SCHEMĂ FINANCIARĂ cu legături până în Ministerul (…)
Procurorii anticorupție au intrat în rețelele Direcțiilor de (…)
[Gândul] - 28/10/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY





