Cum l-a pedepsit un bătăuș de stradă pe „Tăurașul Emi”, temutul prădător sexual care vâna în lumea mondenă. Bărbatul nu a spus nimănui ce a pățit
[Gândul] 25/10/2025
Emil Munteanu, agresorul sexual care, ani la rând, a terorizat femeile ce frecventau evenimentele mondene organizate la București, ar fi primit „o lecție” de la un temut bătăuș de stradă care ar fi sărit în ajutorul uneia dintre victime. Munteanu nu a vorbit niciodată despre ce i s-a întâmplat la momentul respectiv, însă detaliile legate de incident ar fi fost povestite de restul părților implicate. Originar din Piatra Neamț, Emil Munteanu este o figură cunoscută mai ales în cluburile de lux din Capitală. Surse din rândul celor care l-au cunoscut au declarat, pentru Gândul, că, pentru a fi cât mai atractiv pentru femei, Munteanu juca rolul unui milionar burlac. Sursele citate au precizat că, de multe ori, femeile care cădeau în plasa falsului milionar erau bătute și agresate sexual. (…)
Alte articole din Gândul
25 OCTOMBRIE, calendarul zilei: 100 de ani de la nașterea lui Ioan Chirilă. Începe Campionatul Mondial de Frumusețe Felină. Ziua Armatei Române
Gândul vă prezintă calendarul zilei de sâmbătă, 25 octombrie. Iată (…)
[Gândul] - 25/10/2025
De ce chiar „inima Europei” ajunge să blocheze deciziile de la Bruxelles? Cum a devenit Belgia „cuiul lui Pepelea” în războiul activelor rusești
La Bruxelles, liderii UE au încercat să cadă de acord asupra unui (…)
[Gândul] - 25/10/2025
Cum a contribuit Ceaușescu la ASCENSIUNEA lui Ion Iliescu, pe finalul epocii Dej. Lavinia Betea: „A fost propunerea lui Ceaușescu, cu certitudine”
În cel mai recent episod al serialului „Ion Iliescu – Istoria (…)
[Gândul] - 25/10/2025
Anul austerității pune pe butuci industria românească. În 2025 s-au închis fabrici emblematice, număr dublu de ȘOMERI față de 2024. Economist: În 2026 va fi adevăratul examen al Guvernului
Austeritatea pune industria României pe butuci. Țara noastră (…)
[Gândul] - 25/10/2025
Locatarii „blocului groazei” din Rahova se tem că vor ajunge pe străzi: „Cu ce să plătim chiria? Banii sunt în locuințe”
Explozia devastatoare din Rahova a lăsat sute de oameni fără case. (…)
[Gândul] - 25/10/2025
Cum vrea Trump să bombardeze rutele de droguri și fabricile de cocaină din Venezuela după ce a „umplut” Marea Caraibilor cu NAVE de război
Donald Trump ar lua în considerare să bombardeze fabrici de (…)
[Gândul] - 25/10/2025
Franța ia măsuri disperate după JAFUL de la Luvru: Bijuteriile prețioase le-a mutat sub escortă în Banca Națională a țării
Unele dintre bijuteriile care nu au fost furate din Galeria Apollo (…)
[Gândul] - 25/10/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY





