CAZUL PIEDONE: JUDECĂTORUL CU MORALĂ ELASTICĂ ȘI CODUL PENAL ÎN SERTAR!

[VoxPublica] 22/10/2025

Se pare că în România justiția a mai făcut un salt istoric. De la codul penal am trecut, fără să observăm, la codul moral. Și nu orice morală, ci una interpretată scenic, cu fler de predicator și cu miros de tămâie administrativă. Ultimul exemplu? Judecătorul care, analizând cazul lui Cristian Popescu Piedone, n-a mai fost preocupat de fapte, probe sau lege. Nu! L-a interesat „mediul din care provine inculpatul”. Ce frumos sună, nu-i așa? Aproape poetic. De parcă Justiția s-ar fi apucat de etnografie, „Domnule inculpat, din ce mediu proveniți? Rural, urban sau mediul cu mici și bere?” Așa am aflat, iată, că nu mai contează ce scrie în dosar, ci dacă omul vine „dintr-un mediu suspect”. Poate din Rahova, poate din Pantelimon, poate, Doamne ferește, dintr-un cartier unde lumea se salută (…)


    Trimite Email

Alte articole din VoxPublica

STATUL RECONSTRUIEȘTE BLOCUL DIN RAHOVA, DAR APARTAMENTELE VOR FI DATE ÎN CHIRIE FOȘTILOR PROPRIETARI
Situație cel puțin ciudată, în cazul blocului distrus explozie, în (…)
[VoxPublica] - 22/10/2025
ROMÂNIA, DIN NOU ȚINTA UNOR DRONE RĂTĂCITE DIN UCRAINA. A FOST EMIS MESAJ RO-ALERT. REACȚIA AUTORITĂȚILOR
În cursul nopții, spațiul aerian al României a fost, din nou, (…)
[VoxPublica] - 22/10/2025
ALEGERILE PENTRU PRIMĂRIA CAPITALEI VOR FI ORGANIZATE PE 7 DECEMBRIE
Coaliția a decis: alegerile pentru Primăria Capitalei se vor (…)
[VoxPublica] - 21/10/2025
CUM PLĂNUIAU RUȘII SĂ DETONEZE O FIRMĂ UCRAINEANĂ DIN BUCUREȘTI. SRI A DECONSPIRAT OPERAȚIUNEA
Serviciul Român de Informaţii a anunțat marți că a dejucat o (…)
[VoxPublica] - 21/10/2025
CĂLIN GEORGESCU RĂMÂNE SUB CONTROL JUDICIAR. DECIZIA INSTANȚEI, CONTESTATĂ DE AVOCAȚI
Liderul suveraniștilor Călin Georgescu rămâne sub control (…)
[VoxPublica] - 21/10/2025
PROCURORII ANTICORUPȚIE FAC PERCHEZIȚII LA SUSPECȚI DE EVAZIUNE FISCALĂ
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, marţi, (…)
[VoxPublica] - 21/10/2025


[Toate articolele din: VoxPublica +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY