Mesaj RO-ALERT transmis pentru informarea populației – posibilă cădere de obiecte din spațiul aerian

[Amos News] 22/10/2025

În cursul acestei nopți, în jurul orei 01:10, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ‘Delta’ al județului Tulcea a transmis un mesaj de avertizare RO-ALERT, pentru zona de nord a județului Tulcea, prin care populația a fost informată cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian, ca urmare a conflictului armat dintre Ucraina și Federația Rusă. Mesajul a avut caracter preventiv, fiind emis pentru informarea și protejarea cetățenilor. Populația a fost îndrumată să respecte recomandările din mesaj și să se adăpostească în caz de nevoie, iar în cazul în care au nevoie de ajutor, să solicite sprijin la numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Reiterăm faptul că teritoriul României nu este vizat de atacuri, iar măsura a fost una strict preventivă, conform (…)


    Trimite Email

Alte articole din Amos News

Directorul General al Aeroportului Internațional Cluj, David Ciceo, a participat la ședința Board-ului ACI Europe
David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional (…)
[Amos News] - 22/10/2025
Eurodeputatul Gheorghe FALCÃ (PNL/PPE): Solicit crearea unui centru european de securitate maritimă în Marea Neagră
Eurodeputatul Gheorghe FALCÃ (PNL/PPE) a avut o intervenție în (…)
[Amos News] - 22/10/2025
Scriitoarea Liliana Corobca reprezintă România la European Literature Night 2025 din New York
În 23 octombrie 2025, se va desfășura, la Ukrainian Institute of (…)
[Amos News] - 22/10/2025
Retro Parada Toamnei 2025
București, Sâmbătă, 25 octombrie orele 10.00-13.30, Parcul Lumea (…)
[Amos News] - 22/10/2025
Ședința publică a CNA din 21.10.2025
În ședința publică din data de 21.10.2025, Consiliul Național al (…)
[Amos News] - 22/10/2025
Participarea Președintelui României, Nicușor Dan, la reuniunea Consiliului European
Președintele României, Nicușor Dan, va participa, în data de 23 (…)
[Amos News] - 22/10/2025


[Toate articolele din: Amos News +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY