FOTO. Theo Rose se confesează. ”Am trecut și prin niște decepții”

[Gândul] 21/10/2025

Cântăreața Theo Rose a făcut mărturisiri. Aceasta a afirmat că a fost dezamăgită de oameni apropiați și a trecut prin decepții. Într-un interviu pentru revista Viva, Theo Rose a afirmat că a fost dezamăgită de persoane apropiate și că a avut parte de decepții. ”Asta se întâmplă inevitabil… Ne transformăm, evoluăm și sunt relații care se încheie, sunt relații care se schimbă, și am fost deschisă la chestia asta, deși unele cu greu le-am primit, adică am trecut și prin niște decepții, dar cred că este tot spre binele meu, pentru că nu avem cum să rămânem neschimbați. Am devenit părinți, viața noastră este pe fugă permanent, avem de făcut foarte multe lucruri, toată lumea pare că vrea ceva de la noi, deși n-o fi chiar așa, dar de multe ori noi asta simțim că se petrece. Timp tu cu tine nu (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gândul

FOTO. Ce face Radu Vâlcan pentru a fi în formă. ”RECORDUL meu într-o zi a fost de 21 de kilometri”
Prezentatorul TV Radu Vâlcan, în vârstă de 48 de ani, a explicat (…)
[Gândul] - 21/10/2025
Cum au fost prinși cei 2 teroriști care ar fi urmat să detoneze colete explozive în București. Informațiile SRI și DIICOT
România și Polonia au reținut opt persoane suspectate de (…)
[Gândul] - 21/10/2025
Cum a încercat un violator să scape de condamnarea la ÎNCHISOARE. L-au dat de gol tatuajele
Caz incredibil descoperit în Scoția: un bărbat din SUA care a (…)
[Gândul] - 21/10/2025
Cine beneficiază de AJUTORUL de încălzire pentru 2025 – 2026, care sunt actele necesare și unde se depun dosarele
Ajutorul pentru încălzire din acest an preprezintă o soluție (…)
[Gândul] - 21/10/2025
TRAGEDIE în sportul mondial. Marele maestru american de șah Daniel Naroditsky a murit la doar 29 de ani
Jucătorul american de şah Daniel Naroditsky a murit la vârsta de (…)
[Gândul] - 21/10/2025


[Toate articolele din: Gândul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY