Ministrul Transporturilor amenință cu demiterea directorilor CFR: „Cine nu înțelege că este în slujba cetățeanului va pleca acasă”

[Mediafax] 21/10/2025

„Le cer, directorilor CFR Călători și CFR Infrastructură (CFR S.A.), să ia toate măsurile pentru ca trenurile să poată circula în condiții normale. În cazul în care nu vor găsi soluții prin dialog, mă văd obligat să solicit măsuri împotriva ambilor. Situația creată este una cu impact social, iar eu, ca ministru, sunt obligat să iau decizii pentru cetățeni. Trebuie să menționez că ARF (Autoritatea pentru Reformă Feroviară) a alocat deja pentru CFR Călători, pentru luna aceasta, 243 de milioane de lei. Această sumă este destinată inclusiv plății datoriilor de peste 70 de milioane de lei pe care CFR Călători le are acum față de CFR Infrastructură, administratorul infrastructurii feroviare”, arată Ciprian Șerban. Ca atare, spune ministrul Transporturilor, directorul general al CFR (…)


    Trimite Email

Alte articole din Mediafax

Decizie istorică în Australia: tribunalul recunoaște dreptul la muncă exclusiv de acasă
Comisia pentru Muncă Echitabilă din Australia a publicat marți (…)
[Mediafax] - 21/10/2025
ANAF a scos la vânzare un pat de frasin. Postarea a strâns sute de comentarii ironice
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti – (…)
[Mediafax] - 21/10/2025
Gimnastică. Sabrina Voinea conduce la bârnă și sol, după șase subdiviziuni în calificări la Mondiale
La bârnă, Sabrina Maneca-Voinea a obținut 13,833 puncte (…)
[Mediafax] - 21/10/2025
Fenechiu (PNL): Patru judecători CCR sunt magistrați sau au soți magistrați, nu există influență PSD
Întrebat, marți, la Digi 24, dacă este o coincidență că patru din (…)
[Mediafax] - 21/10/2025
Vila pregătită pentru Klaus Iohannis, scoasă la închiriere de RA-APPS pentru 35.000 de euro pe lună
Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (…)
[Mediafax] - 21/10/2025
Rodeanu: Legea pregătirii populației pentru apărare este un răspuns la realitatea pe care o trăim. România trebuie să fie pregătită
Vicepreședintele Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și (…)
[Mediafax] - 21/10/2025
Europa se mobilizează pentru Ucraina înaintea întâlnirii Trump-Putin
Aliații Ucrainei se mobilizează pentru a întări poziția Kievului (…)
[Mediafax] - 21/10/2025


[Toate articolele din: Mediafax +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY