Ce a pățit o pensionară care a încercat să îi muște pe polițiștii care veniseră să-i ia câinele AGRESIV. „Doar Creatorul poate decide asupra mea”
[Gândul] 21/10/2025
O femeie de 67 de ani din Viena, Austria, a fost condamnată la 15 luni de închisoare pentru că a încercat să muște polițiștii care veniseră să-i confiște câinele agresiv. Incidentul a avut loc pe 25 august, iar autoritățile au venit la domiciliul pensionarei să-i ia animalul după ce acesta a ucis un alt câine într-un parc, potrivit Heute.at. Dar aceasta a reacționat violent și, potrivit acuzațiilor la adresa sa, ea ar fi încercat să lovească un ofițer cu piciorul, l-ar fi apucat de gât și ar fi încercat să-l muște de braț. De asemenea, ar fi încercat să muște și un al doilea polițist. Ulterior, ea a negat acuzațiile, susținând că „nu are dinți și deci nu putea mușca”. Mai mult, a afirmat că și-a ridicat doar genunchiul pentru că „o deranja un breloc din buzunar”. Pensionara a fost (…)

Alte articole din Gândul
Un fost ministru al Justiţiei comentează scandalul CCR: „Sistemul judiciar trebuie să înțeleagă că cetățeanul are nevoie de justiție”
Alina Gorghiu se face negociator între sistemul de justiţie şi (…)
[Gândul] - 21/10/2025
Un moment ISTORIC în Japonia: Sanae Takaichi, „Doamna de Fier”, devine prima femeie prim ministru din istoria țării
Sanae Takaichi a făcut istorie – ea a devenit prima femeie (…)
[Gândul] - 21/10/2025
CSM îl compară pe Fritz cu lideri din Zimbabwe, Angola, Uganda și Rusia. Liderul USR a anunțat că vrea să schimbe Constituția pentru că nu îi convine decizia CCR
Judecătorul Alin Ene, purtătorul de cuvânt al CSM, îl ia peste (…)
[Gândul] - 21/10/2025
O șoferiță a FUGIT de la locul accidentului, după ce a provocat un carambol în cartierul Rahova din Capitală. Două persoane au fost rănite
O femeie de 45 de ani a provocat un carambol, în noaptea de luni (…)
[Gândul] - 21/10/2025
Cine e românca MILIONARĂ, vecină cu avocata decedată în explozia din Rahova. Avea o adevărată „fabrică de bani” care funcționa la etajul 5
Explozia devastatoare din cartierul Rahova, care a distrus complet (…)
[Gândul] - 21/10/2025
Bancul de marți | „Mamă, de ce a plecat tata de acasă?”
În această zi de marți, GÂNDUL.RO vă aduce zâmbetul pe chip de la (…)
[Gândul] - 21/10/2025
Mărturia cutremurătoare a mamei gravidei care a murit în EXPLOZIA din Rahova: „Sună-mă să vezi dacă mă mai trezesc”
Drama cumplită din cartierul Rahova a fost presimțită de tânara (…)
[Gândul] - 21/10/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY