Motivul pentru care mulți români riscă să rămână fără PENSII, de la 1 octombrie 2025. Documentul care îi ajută să-și primească banii înapoi

[Gândul] 20/10/2025

Pensionarii români care locuiesc în străinătate sunt obligați să trimită de două ori pe an un document esențial la Casa de Pensii pentru a nu risca să rămână fără venituri. Este vorba de certificatul de viață, care trebuie trimis în perioada 1 ianuarie-31 martie și în perioada 1 iulie-30 septembrie, potrivit Libertatea.ro. În cazul în care pensia a fost deja suspendată, ea va fi virată din nou luna următoare, doar după ce a fost trimis respectivul document la Casa de Pensii. „Până la 1 septembrie, anul trecut, noi trimiteam modelul certificatului de viață pensionarului, iar acesta îl completa și ni-l returna. Pe legislația actuală, se va duce în fața unei autorități legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de ședere permanentă, autoritatea certificând acest fapt, iar titularul (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gândul

Nepoata fostului șef SRI Radu Timofte, trimisă în judecată de DNA. ACUZAȚII de luare de mită și extravaganțe în zece sejururi de lux
Procurorii DNA au trimis-o luni în judecată pe Ioana Timofte, (…)
[Gândul] - 20/10/2025
Trump răspunde, de la bordul Air Force One: „Donbasul nu a fost oferit Rusiei”/„Protestele No Kings cred că sunt o glumă”
Președintele Donald Trump a vorbit duminică cu reporterii la (…)
[Gândul] - 20/10/2025
Ion Cristoiu: „Un articol anti-Trump luat de la Jgheab de presa noastră”
În ultima „pastilă” jurnalistică, Ion Cristoiu atinge, încă o (…)
[Gândul] - 20/10/2025
Donald Trump: Donbas nu a fost oferit Rusiei. Regiunea devine „cheia” încetării războiului din Ucraina
Regiunea Donbas devine monedă de schimb în războiul ruso-ucrainean.
[Gândul] - 20/10/2025
Prognoza METEO, 20 octombrie 2025. Temperaturile scad brusc în toată țara. Minimele coboară până la -8 grade. Când vin ninsorile
România începe săptămâna cu o vreme rece, caracteristică mai (…)
[Gândul] - 20/10/2025
Accident pe A3, la Gruiu. Traficul spre Capitală, îngreunat
Circulația rutieră se desfășoară cu dificultate, luni dimineață, (…)
[Gândul] - 20/10/2025


[Toate articolele din: Gândul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY