Haosul continuă în cazul “Blocului Groazei”. Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul de Stat în Construcții se contrazic. Unii vor demolare, alții susțin că se alterează probe și nu pot recomanda “niciun tip de intervenție până la finalizarea anchetei”
[Gândul] 18/10/2025
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), prin Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, spune că „Blocul Groazei”, unde a avut loc explozia de vineri dimineață, trebuie „dezafectat”, întrucât se poate prăbuși. În aceeași vreme, la câteva ore distanță, raportul publicat de Inspectoratul de Stat în Construcții spune că blocul va trebui dărâmat, însă nu până la finalizarea anchetei. ISU spune: Demolați blocul! Comitetul pentru Situații de Urgență condus de prefectul de București, Andrei Nistor, a hotărât că blocul care a explodat în Rahova trebuie demolat în integralitate pentru că nu mai poate fi locuit. Demolarea va fi etapizată după ce balcoanele, pereții și planșeele șubrede vor fi dezafectate. Blocul din strada Vicina, nr. 1, bl. 32, scara 2, sector 5, (…)

Alte articole din Gândul
Cât zgomot ai voie să faci în curte pentru a nu primi amendă. Ce spune legea oficială
Mulți români care locuiesc la casă se întreabă adesea cât zgomot (…)
[Gândul] - 18/10/2025
Care e condiția lui Putin să oprească războiul. Discuția, în telefonul de peste 2 ore cu Trump
Președintele rus Vladimir Putin a avut o convorbire telefonică cu (…)
[Gândul] - 18/10/2025
Performanță incredibilă la tenis de masă! România joacă finalele Euro și la feminin, și la masculin. Partidele sunt programate duminică
Ambele echipe, feminină și masculină a României, s-au calificat, (…)
[Gândul] - 18/10/2025
Cum resimte Generația Z stresul. „Terapia costă 500 de lei pe oră”
Stresul a devenit o problemă tot mai vizibilă pentru Generația Z, (…)
[Gândul] - 18/10/2025
Karma lucrează în favoarea lor. Cum va arăta finalul lui octombrie pentru aceste zodii
Finalul lunii octombrie 2025 va aduce un val puternic de (…)
[Gândul] - 18/10/2025
„RĂZBOI” între Makaveli și Vlad Craioveanu! „Idolul prostiei agresive…”
Vlad Craioveanu îl toacă „mărunt” pe Makaveli, după ce (…)
[Gândul] - 18/10/2025
Harta României se va schimba. 150 de orașe ar putea deveni comune, iar Chiajna și Florești municipii
Guvernul vrea să facă o reorganizare teritorială: apar orașe noi, (…)
[Gândul] - 18/10/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY