Departamentul de Justiție ar urma să-l pună sub acuzare pe John Bolton, fost consilier de securitate al lui Trump

[Mediafax] 16/10/2025

Mediafax Departamentul de Justiție al Statelor Unite intenționează să solicite joi unui mare juriu punerea sub acuzare a fostului consilier pentru securitate națională al președintelui Donald Trump, John Bolton, au anunțat surse pentru Reuters. Posibila inculpare vine la două luni după ce FBI a descoperit în biroul lui John Bolton din Washington D.C. documente confidențiale privind arme de distrugere în masă, potrivit unor dosare judiciare desecretizate. În august, atât casa, cât și biroul lui au fost vizate de percheziții federale. Agenții căutau probe de posibile încălcări ale Legii Spionajului. Unul dintre cei mai vocali critici ai lui Trump Dacă Bolton va fi inculpat, ar fi al treilea caz din ultimele două săptămâni când opozanți ai președintelui Trump ar fi puși sub acuzare. John (…)


    Trimite Email

Alte articole din Mediafax

Trump avertizează gruparea Hamas că va interveni, dacă vărsarea de sânge continuă în Fâșia Gaza
Mediafax Trump a făcut declarația pe rețeaua Truth Social. (…)
[Mediafax] - 16/10/2025
Sora fostului ministru Carmen Dan și complicea sa au fost reținute | Percheziții la casa surorii fostului ministru de Interne Carmen Dan
Mediafax Update ora 21:00: Față de cele două femei, în vârstă de (…)
[Mediafax] - 16/10/2025
JO 2026. Ceremonia de deschidere va celebra creativitatea. Omagiu adus lui Giorgio Armani
Mediafax Spectacolul organizat la ceremonia de deschidere se va (…)
[Mediafax] - 16/10/2025
Abuzul sexual în rândul minorilor, tot mai des întâlnit în Europa. Care este situația în România?
Mediafax Potrivit cifrelor publicate de Childlight, citate de (…)
[Mediafax] - 16/10/2025
Incendiile extreme alimentează creșterea emisiilor globale de CO₂, avertizează un nou raport
Mediafax Raportul „State of Wildfires”, preluat de AFP, arată (…)
[Mediafax] - 16/10/2025
Trump anunță „progrese semnificative” după convorbirea cu Putin. Posibilă întâlnire la Budapesta
Mediafax Potrivit purtătoarei sale de presă, Karoline Leavitt, (…)
[Mediafax] - 16/10/2025
Fanii echipei Maccabi Tel Aviv nu vor fi primiți la meciul cu Aston Villa din motive de siguranță
Mediafax Decizia poliției din West Midlands are la bază (…)
[Mediafax] - 16/10/2025


[Toate articolele din: Mediafax +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY