REGISTRUL NAȚIONAL AUTOMATIZAT PRIVIND PERSOANELE CARE AU COMIS INFRACȚIUNI DIN SFERA TRAFICULUI DE DROGURI
[Amos News] 16/10/2025
Pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor din sfera traficului și consumului ilicit de droguri, precum și pentru reducerea riscului de recidivă în rândul persoanelor condamnate pentru astfel de fapte, funcționează Registrul Național Automatizat cu privire la persoanele care au comis astfel de infracțiuni. Acesta reprezintă un mijloc de cunoaștere, supraveghere și identificare operativă a persoanelor care au săvârșit infracțiuni din sfera traficului și consumului ilicit de droguri sau operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Totodată, este ținută evidența persoanelor fizice condamnate ori împotriva cărora s-au dispus renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precum și a celor față de (…)

Alte articole din Amos News
TRAFIC RUTIER DEVIAT SAU RESTRICȚIONAT, PARȚIAL
TRAFIC RUTIER DEVIAT SAU RESTRICȚIONAT, PARȚIAL, CA URMARE A (…)
[Amos News] - 16/10/2025
Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 7,91 milioane de euro
Report la Joker la categoria I de peste 6,89 milioane de euro (…)
[Amos News] - 16/10/2025
Decrete semnate de Președintele României, Nicușor Dan
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 16 octombrie (…)
[Amos News] - 16/10/2025
Briefing de presă la finalul ședinței de guvern susținut de ministrul mediului, Diana Buzoianu, și de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu
Ioana Dogioiu: Bună ziua, bine ați venit la briefingul de după (…)
[Amos News] - 16/10/2025
Raportul anual privind stadiul implementării Strategiei Naționale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură 2024-2027
Guvernul României publică raportul anual privind stadiul (…)
[Amos News] - 16/10/2025
INFORMAȚIE DE PRESÃ privind actele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 16 octombrie 2025
INFORMAȚIE DE PRESÃ privind actele normative adoptate în cadrul (…)
[Amos News] - 16/10/2025
Gianina Șerban: „Mă autodenunț! Am făcut gem, suc de roșii și zacuscă! Se pare că sunt și eu o mare evazionistă, după standardele Guvernului!”
Deputat AUR Gianina Șerban reacționează ironic la declarațiile (…)
[Amos News] - 16/10/2025
[Toate articolele din: Amos News +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY