Punct de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii
[Amos News] 14/10/2025
Având în vedere afirmațiile recente ale unor reprezentanți ai puterii executive cu privire la aspectele prezentate în comunicatul Consiliului Superior al Magistraturii din data de 10 octombrie 2025, Consiliul își menține întocmai poziția exprimată prin intermediul acestui comunicat. În esență, ca urmare a adoptării Legii nr. 282/2023 prin care au fost modificate substanțial condițiile pentru acordarea pensiilor de serviciu, precum și regimul de impozitare al acestora, Comisia Europeană a evaluat pozitiv obiectivul 215 din PNRR, considerându-l îndeplinit în evaluarea preliminară din data de 15 octombrie 2024. Ulterior, după adoptarea Deciziei Curții Constituționale nr. 724 din 19 decembrie 2024 prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile privind impozitarea progresivă a (…)

Alte articole din Amos News
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a participat la reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne – sesiunea justiție
În data de 13 octombrie a.c., Ministrul Justiției, domnul Radu (…)
[Amos News] - 14/10/2025
Proiect în dezbatere publică – PMB interzice circulația și staționarea autovehiculelor de aprovizionare, curierat și salubrizare
Primăria Municipiului București a lansat în dezbatere publică (…)
[Amos News] - 14/10/2025
Georgiana Teodorescu, despre PSD: Spun că nu se regăsesc în progresism, dar au votat cot la cot cu colegii lor din grupul europarlamentar S&D toate directivele și rezoluțiile progresiste din (…)
Georgiana Teodorescu (europarlamentar AUR): „PSD își schimbă din (…)
[Amos News] - 14/10/2025
Niculina Stelea: „România a absorbit efectiv doar 11% din fondurile europene aferente actualului exercițiu bugetar al UE”
Niculina Stelea, secretatul executiv al Senatului României, (…)
[Amos News] - 14/10/2025
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a avut o întrevedere cu o delegație parlamentară australiană condusă de Milton Dick
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a avut marți, 14 octombrie (…)
[Amos News] - 14/10/2025
TNB, invitat în Polonia, cu spectacolul-eveniment ‘Mary Stuart’, regizat de Andrei Șerban
Teatrul Național ‘I.L. Caragiale’ din București (TNB) are bucuria (…)
[Amos News] - 14/10/2025
Ministerul Dezvoltării anunță deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a unui proiect de act normativ
Luni, 13.10.2025, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și (…)
[Amos News] - 14/10/2025
[Toate articolele din: Amos News +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY