STADION de 24 de milioane de euro, într-un oraș important din România, aproape gata. Va avea gazon hibrid, ca în țările nordice
[Gândul] 13/10/2025
O nouă arenă sportivă este pe punctul să apară pe harta stadioanelor din România. Construcția de 24 de milioane de euro, ridicată într-un oraș important din țară, este aproape gata, deși la un moment dat se specula că lucrările stagnează. Se pare că realitatea e alta, iar în interior chiar s-a avansat cu lucrările. Ce capacitate va avea noul stadion Noul stadion se ridică în Timișoara și va avea o capacitate de 10.101 locuri. Ca noutate, gazonul va fi unul hibrid, așa cum există pe multe arene din nordul Europei. Cosmin Tabără, fost viceprimar pe Bega și actual „vice” al Agenției Naționale pentru Sport, spune că se lucrează de zor la arena timișoreană, iar în mai puțin de două săptămâni va sosi și grinda de susține a celei de-a doua peluze, după ce prima a fost ridicată în august. De (…)

Alte articole din Gândul
Imaginile eliberării. Calvarul s-a ÎNCHEIAT pentru toți ostaticii israelieni
Armata israeliană a anunțat că și ceilalți 13 ostatici au fost (…)
[Gândul] - 13/10/2025
TRAGEDIE fără margini, după ce un autobuz s-a prăbușit într-o prăpastie. Cel puțin 40 de morți. Șoferul ar fi pierdut controlul volanului
Tragedie fără margini, după ce au autobuz s-a prăbușit într-o (…)
[Gândul] - 13/10/2025
Cum a rămas un tulcean de 25 de ani fără permis auto pentru 300 de zile. Ce au descoperit polițiștii
Un tânăr din Tulcea, în vârstă de 25 de ani, a rămas fără permisul (…)
[Gândul] - 13/10/2025
FOTO / Camelia Mitoșeru, OPERATĂ din nou. ”Exact ca acum patru ani”
Actrița Camelia Mitoșeru a fost operată din nou. Aceasta a (…)
[Gândul] - 13/10/2025
Dorin Recean renunță la funcția de PREMIER în următorul Guvern al Republicii Moldova
Dorin Recean pleacă din funcția de premier al Republicii Moldova (…)
[Gândul] - 13/10/2025
CRIZĂ de combustibil în Rusia, din cauza atacurilor armatei ucrainene. Vladimir PUTIN ia măsuri drastice
Moscova a autorizat subvenții de miliarde de dolari pentru (…)
[Gândul] - 13/10/2025
Caz bizar în Spania. Ana și Daniel, doi frați de sânge, cer să le fie recunoscută căsătoria. Au depus deja o cerere
Ana și Daniel sunt doi frați de sânge din Spania care cer să le (…)
[Gândul] - 13/10/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY