Conectarea Timișoarei la autostrada A 1 va fi operațională de săptămâna viitoare: Va avea patru benzi și o lungime de 10 kilometri
[Gândul] 11/10/2025
Președintele Camerei Deputaților, liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat că luni va fi dat în folosinţă drumul de aproximativ 10 kilometri care leagă Timişoara de autostrada A1. Fostul ministru al Transporturilor s-a aflat sâmbătă pe șantierul drumului de legătură dintre A 1 și DN 69, care conectează rutier Timișoara la autostradă. „Este un proiect pe care, într-o proporție foarte mare, l-am gestionat (…) cât timp am fost ministru al Transporturilor. Îi felicit pe constructori, care au preluat acest proiect de la prima firmă (cu care s-a reziliat contractul – n.r.) și foarte repede au reușit să facă expertize și toate celelalte diligențe și să ajungă în stadiul în care suntem astăzi, astfel încât, în două zile, să poată fi dați în circulație acești 10 kilometri. Este, de (…)

Alte articole din Gândul
Pensia MIZERĂ din care trăia Marinela Chelaru, înainte să se stingă la 66 de ani. Fiind și bolnavă, cei mai mulți bani se duceau pe medicamente
Marinela Chelaru avea o pensie infimă, iar un sfert din sumă (…)
[Gândul] - 11/10/2025
Decizia conducerii WIZZ AIR care va afecta și divizia din România. Are legătură cu închiderea bazei din Abu Dhabi
Wizz Air intenționează să relocheze aproape jumătate dintre cei (…)
[Gândul] - 11/10/2025
Sébastien Lecornu: „Singura ambiție, să ieșim din acest moment foarte STÂNJENITOR pentru toată lumea”
Confruntat cu o uimire generală în fața noii întorsături din (…)
[Gândul] - 11/10/2025
Exercițiu NATO de anvergură în România. Desant de vehicule BLINDATE pe autostrăzi, gări și aeroporturi. Ce trebuie să știe românii
În această perioadă, România este gazda celui mai mare exercițiu (…)
[Gândul] - 11/10/2025
Șeful TRANSGAZ anunță finalizarea gazoductului care va alimenta centrala de la Mintia. Când va fi conducta presurizată cu gaze
Cu o capacitate instalată de 1700 MW și un consum anual de 2,5 (…)
[Gândul] - 11/10/2025
Marele regret al actriței Marinela Chelaru. Artista a murit cu această DURERE în suflet
Actrița Marinela Chelaru, care a murit, sâmbătă, la vârsta de 66 (…)
[Gândul] - 11/10/2025
Sorin Grindeanu, avertisment către colegii de coaliție. „Dacă această coaliție eșuează, e un deșert al populismului”
Prezent, sâmbătă, la Timișoara, președintele PSD a făcut unele (…)
[Gândul] - 11/10/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY