Premiera unui nou serial inspirat din „Game of Thrones”, programată pentru ianuarie 2026
[Gândul] 9/10/2025
Dacă ești fan Game of Thrones, stai pe fază! HBO a anunțat lansarea unui nou serial inspirat de celebra serie TV. Se va numi A Knight of the Seven Kingdoms, iar premiera sa este programată pentru data de 18 ianuarie 2026. Povestea noului serial se desfășoară cu o sută de ani înaintea evenimentelor din Game of Thrones. Protagoniștii sunt Ser Duncan the Tall, un cavaler cu aspirații idealiste, și scutierul său, Egg, care este viitorul prinț Aegon Targaryen. Cei doi pornesc într-o aventură de proporții în Westeros, în epoca în care casa Targaryen deținea controlul. Serialul are la bază trilogia „Tales of Dunk and Egg”, care a fost reunită într-un volum mai mic, cu titlul serialului. George R.R. Martin va face scenariul noii producții alături de Ira Parker, cu care a mai colaborat în (…)

Alte articole din Gândul
Comisarul pentru apărare al UE avertizează: Amenințările Rusiei trebuie tratate cu seriozitate. Ce spune un comandant despre Al Treilea Război Mondial
Comisarul european pentru apărare al UE, Andrius Kubilius, a (…)
[Gândul] - 9/10/2025
Ilie Bolojan vrea dosar penal pentru primarii care falsifică bugetul. „Nu îți asiguri salariile pe noiembrie și decembrie”/„Ai o răspundere”. Exact ce a mărturisit Nicușor Dan că făcea ca primar: (…)
Premierul Ilie Bolojan a vorbit, joi seară, despre cheltuielile (…)
[Gândul] - 9/10/2025
Ion Cristoiu: „Nicușor Dan n-a pus niciodată problema aplicării REFERENDUMULUI pe care l-a inițiat”
Ion Cristoiu, în emisiunea Marius Tucă Show din 9 octombrie 2025, (…)
[Gândul] - 9/10/2025
Dezastrul găsit de ANAF în casa pe care i-a confiscat-o lui Klaus Iohannis. Statul îi cere și bani de reparații
Au apărut imagini cu dezastrul din casa pe care i-a confiscat-o (…)
[Gândul] - 9/10/2025
Ion Cristoiu: „În EUROPA, voturile pentru mișcarea suveranistă sunt voturi pentru «ruptură». Oamenii s-au săturat”
Într-o emisiune transmisă live de Gândul, scriitorul și (…)
[Gândul] - 9/10/2025
Ion Cristoiu: „Pe 16 decembrie, NICUȘOR DAN prezintă deja programul de guvernare”
Ion Cristoiu, în emisiunea Marius Tucă Show din data de 9 (…)
[Gândul] - 9/10/2025
Oana Țoiu spune că a vorbit în SUA despre Visa Waiver, dar nu spune și ce: „Programul Visa Waiver este o prioritate pentru guvernul României”
Ministrul Afacerilor de Externe Oana Toiu a declarat într-un (…)
[Gândul] - 9/10/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY