„Desprinderea de Franța ar putea fi șansa revenirii României dintr-o perioadă sulfuroasă, în care politicieni, judecători constituționali, capi ai serviciilor, organe de presă, avînd cu toții cheițele întoarse de la Paris, au dus ţara în toate gardurile imaginabile. Șansa regăsirii unei minime demnități naționale și a curățării multor structuri de gunoaie”, spune jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob

[Ecopolitic] 7/10/2025

„România se zbate într-o criză nu doar economico-socială, ci și morală după ce Macron și democrații americani au decis că nu poporul contează în alegeri, ci telefoanele nervoase date de ei unui București umil și obedient la extrem. De la acel moment, România a devenit un fel de nouă Algerie, ori Polinezie, adică o colonie totală a Franței, bună pentru orice experimente. Prăbușirea din acest moment a lui Macron, ireversibilă, va aduce peste noi un al doilea tsunami, consecințele, bune și rele, fiind greu de întrevăzut precis în acest moment”, scrie, pe inpolitics.ro, jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob. „Președintele Franței, care a visat să fie un soi de nou Napoleon pentru Europa, sfîrșește exact ca el, învins și izolat. Măcar Napoleon nu a căzut în ridicol vreo clipă, însă. Ziua de azi (…)


    Trimite Email

Alte articole din Ecopolitic

SpaceX a lansat 28 de sateliţi Starlink din Florida
SpaceX a lansat pe orbită marţi un nou lot de sateliţi Starlink (…)
[Ecopolitic] - 7/10/2025
8 Octombrie – Sfânta Cuvioasă Pelaghia, ocrotitoarea femeilor aflate în diferite cumpene ale vieţii
Sfânta Cuvioasă Pelaghia este pomenită în calendarul creştin (…)
[Ecopolitic] - 7/10/2025
Grecia plănuieşte să reducă substanţial ajutoarele pentru refugiaţi
Guvernul elen plănuieşte să reducă ajutoarele pentru refugiaţi cu (…)
[Ecopolitic] - 7/10/2025
Politehnica Bucureşti a suspendat miercuri cursurile din cauza avertizării cod roşu
Politehnica Bucureşti anunţă suspendarea cursurilor cu prezenţă (…)
[Ecopolitic] - 7/10/2025
Pompierii din București și Ilfov, 24 de intervenții până la ora 22:30 din cauza ploilor torențiale
Pompierii din Bucureşti şi Ilfov au avut, marţi, până la ora (…)
[Ecopolitic] - 7/10/2025
Sondaj: 70% dintre francezi cer demisia președintelui Emmanuel Macron (Le Figaro)
Criza politică de la Paris se amplifică pe fondul demisiei (…)
[Ecopolitic] - 7/10/2025


[Toate articolele din: Ecopolitic +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY