Pacienta dintr-o ambulanță a murit și alte cinci persoane au fost rănite în urma unui accident

[Gazeta de Sud] 7/10/2025

O femeie de 73 de ani a murit după ce o ambulanţă şi un autoturism au fost implicate, luni seară, într-un accident rutier produs pe DN 1 (E 60), între oraşul Huedin şi localitatea Şaula, din judeţul Cluj. Alte cinci persoane – patru adulţi şi o fetiţă de 9 ani – au fost transportate la spital. Traficul este blocat pe ambele sensuri. „Din primele verificări a rezultat că un bărbat de 40 de ani, din comuna Poieni, care conducea un autoturism în care se aflau patru persoane, trei adulţi şi un minor, pe direcţia oraşului Huedin, ar fi pătruns pe sensul opus de mers într-o curbă la dreapta, în condiţii ce urmează a fi stabilite, intrând în coliziune cu o ambulanţă aflată în regim prioritar”, a transmis IPJ Cluj. În ambulanţă se aflau doi membri ai echipajului şi o pacientă, o femeie de 73 (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gazeta de Sud

Reacția lui Nicușor Dan după ce CCR a picat legea privind pensiile magistraților
Președintele României afirmă că reforma pensiilor magistraților (…)
[Gazeta de Sud] - 20/10/2025
SRI acuză o campanie de dezinformare pe rețelele de socializare privind explozia din Rahova
Serviciul Român de Informații (SRI) acuză luni, 20 octombrie, o (…)
[Gazeta de Sud] - 20/10/2025
CCR a picat reforma pensiilor magistraților. Cine sunt cei cinci judecători care au votat respingerea legii
Curtea Constituțională a admis, luni, sesizarea de neconstituționalita
[Gazeta de Sud] - 20/10/2025
Judecătorii Curţii Constituţionale au respins legea care le tăia pensiile speciale
Cei nouă judecători ai CCR au admis, luni, sesizarea de (…)
[Gazeta de Sud] - 20/10/2025
O fostă menajeră a lăsat moștenire un milion de euro unui cămin de bătrâni necunoscut
O femeie, de 79 de ani, din Italia, care lucrase ani la rând ca (…)
[Gazeta de Sud] - 20/10/2025
Transfăgărășanul și Transalpina se închid începând de astăzi
Circulația rutieră pe DN7C (Transfăgărășan) și DN67C (Transalpina) (…)
[Gazeta de Sud] - 20/10/2025
Evoluția ar putea explica de ce femeile trăiesc mai mult decât bărbații
Studiile arată că femeile trăiesc mai mult decât bărbații datorită (…)
[Gazeta de Sud] - 20/10/2025


[Toate articolele din: Gazeta de Sud +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY