Jaqueline Cristian, prestație excelentă în meciul de debut de la Wuhan

[Gazeta de Sud] 7/10/2025

Jaqueline Cristian a obținut în această dimineață calificarea în turul 2 la turneul WTA 1000 de la Wuhan, după ce a învins-o în trei seturi pe McCartney Kessler (locul 33 WTA), scor 6-7 (6), 6-0, 6-3, după două ore și 43 de minute de joc. Prim set decis pe muchie de cuțit Kessler a dominat startul partidei, când a condus cu 3-0 după 3 game-uri intense. Imediat după aceea, Jaqueline a intrat în joc și nu doar că a egalat, dar a legat 5 game-uri la rând, preluând conducerea. Deși a servit pentru set, românca nu a reușit să câștige, iar cele două jucătoare au ajuns în tiebreak, unde jocul a fost extrem de echilibrat, americanca impunându-se cu 8-6. Revenire spectaculoasă a lui Jaqueline În partea a doua a meciului, sportiva noastră a avut o prestație solidă, fără să-i mai permită lui (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gazeta de Sud

Noul sistem de verificare la granițele României, introdus treptat
Uniunea Europeană va activa, din 12 octombrie 2025, Sistemul de (…)
[Gazeta de Sud] - 8/10/2025
De luni încep probele de căldură în Craiova
Primăria Craiova anunță că Termo Urban și Electrocentrale Craiova (…)
[Gazeta de Sud] - 8/10/2025
A murit bateristul de la Direcția 5. Marius Keseri avea 60 de ani
Trupa Direcția 5 a anunțat, miercuri, că a murit bateristul Marius (…)
[Gazeta de Sud] - 8/10/2025
O femeie a hotărât să divorţeze după ce s-a sfătuit cu ChatGPT
O femeie din Iaşi şi-a găsit cel mai bun confident în… ChatGPT. (…)
[Gazeta de Sud] - 8/10/2025
ANCOM: Vor fi blocate apelurile inițiate din afara României, ce afișează în mod fals numere naționale de telefonie fixă
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în (…)
[Gazeta de Sud] - 8/10/2025
Google anunță disponibilitatea în România și pentru limba română a „Modului AI”
Google anunță disponibilitatea în România și pentru limba română a (…)
[Gazeta de Sud] - 8/10/2025


[Toate articolele din: Gazeta de Sud +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY