Cum combat bucureștenii FRIGUL de afară, zilele astea. Metodele inedite de încălzire folosite de unii locuitori ai Capitalei

[Gândul] 6/10/2025

Odată cu scăderea temperaturilor, în această perioadă, apar și problemele legate de încălzirea locuințelor. Bucureștenii, de exemplu, devin inovativi, când vine vorba de acest aspect, și chiar împărtășesc din „secretele” lor. Într-o postare pe Reddit, un utilizator cerea alternative eficiente pentru a-și încălzi locuința, iar comentariile au început să curgă. În timp ce unii au ales să se îmbrace mai gros sau să petreacă mai mult timp în pat, sub pături groase, alții au apelat la surse alternative de căldură, cum ar fi aere condiționate sau radiatoare. Dar au fost și oameni care au făcut haz de necaz și au spus că se încălzesc fie consumând alcool, fie luându-și animalele de companie în brațe, scrie B1 TV, care prezintă și câteva idei: „Eu iau pisica și o bag sub plapumă cu mine”; „Am (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gândul

Valentin Stan: Am putea merge la război să apărăm UCRAINA. Este posibil ca legea apărării naționale să nu fie făcută de noi
Valentin Stan, în emisiunea „Marius Tucă”, din 6 octombrie 2025, (…)
[Gândul] - 6/10/2025
Valentin Stan: Toată EUROPA știe ce s-a întâmplat în românia. Nu mai stă nimeni de vorbă cu Nicușor Dan
Într-o ediție transmisă live de Gândul, profesorul universitar dr. (…)
[Gândul] - 6/10/2025
Unele perioade nu aduc vechime în muncă. Ce ani nu se iau în calcul pentru PENSIE
Calculul pensiei este influențat de mai mulți factori, printre (…)
[Gândul] - 6/10/2025
Trump vrea să aplice tarife vamale asupra importurilor de CAMIOANE /Acțiunea ar putea genera noi tensiuni cu UE
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat, luni, (…)
[Gândul] - 6/10/2025
Un șofer a stabilit un adevărat record de AMENZI, într-o singură zi. „Am încremenit de șoc. Cutia poștală era plină”
Un șofer din Olanda a primit 16 amenzi de viteză, într-o singură (…)
[Gândul] - 6/10/2025
Ce a declarat Gigi Becali despre Călin Georgescu: „Ori îl susțin să scăpăm de Simion, ori mă susține să scape de pușcărie”
Invitat în cadrul unei emisiuni, Gigi Becali a făcut o serie de (…)
[Gândul] - 6/10/2025


[Toate articolele din: Gândul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY