Vineri, 10 octombrie, AJOFM organizează: Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, la CRFPA

[Realitatea Vâlceană] 6/10/2025

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea organizează, în conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, care va avea loc în data de 10 octombrie 2025, începând cu ora 9:00, în incinta Centrului Regional pentru Formarea Profesională a Adulților din Municipiul Râmnicu Vâlcea, Strada Calea lui Traian nr. 98. Obiectivul principal al acestei acțiuni îl constituie crearea oportunităților de contact direct între anagajatori și absolvenții instituțiilor de învățământ, în vederea încadrării acestora pe piața muncii, precum și sprijinirea agenților economici în identificarea și selectarea personalului necesar. La eveniment sunt invitați să participe: • (…)


    Trimite Email

Alte articole din Realitatea Vâlceană

ACTIVITĂȚI de EDUCAȚIE RUTIERĂ organizate în UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT din BĂILE OLĂNEȘTI și PĂUȘEȘTI-MĂGLAȘI
Ieri, 6 noiembrie 2025, în intervalul orar 09:00–11:50, polițiști (…)
[Realitatea Vâlceană] - 7/11/2025
Cinci blocuri din Râmnic sunt mai eficiente energetic printr-un proiect finanțat în cadrul PNRR
Primăria Municipiului a finalizat un prim proiect finanțat prin (…)
[Realitatea Vâlceană] - 7/11/2025
ATENȚIE! PE DN 7, la CĂLIMĂNEȘTI, circulația este afectată din CAUZA unui ACCIDENT RUTIER!
Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea informează participanții (…)
[Realitatea Vâlceană] - 6/11/2025
„Gură de oxigen”, pentru DGASPC Vâlcea! Bani de la Guvern, pentru plata salariilor!
Astăzi, joi, 6 noiembrie 2025, Guvernul României a aprobat, din (…)
[Realitatea Vâlceană] - 6/11/2025
Senatorul Andra Bică susține proiectul de lege pentru protecția femeilor din România și tragerea la răspundere a agresorilor!
“În calitate de senator și de membru al Comisiei speciale privind (…)
[Realitatea Vâlceană] - 6/11/2025
ACTIVITATE de EDUCAȚIE și PREVENIRE RUTIERĂ în UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT din BĂLCEȘTI și MĂCIUCA
Miercuri, 5 noiembrie 2025, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea, (…)
[Realitatea Vâlceană] - 6/11/2025
ACCIDENT RUTIER în RÂMNIC, la COPĂCELU
În această dimineață, polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea au (…)
[Realitatea Vâlceană] - 6/11/2025


[Toate articolele din: Realitatea Vâlceană +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY