AJOFM Vâlcea organizează Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, pe 10 octombrie, la Râmnicu Vâlcea

[Gazeta de Sud] 6/10/2025

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vâlcea organizează, vineri, 10 octombrie 2025, începând cu ora 9:00, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, eveniment ce va avea loc la Centrul Regional pentru Formarea Profesională a Adulților din Râmnicu Vâlcea, situat pe strada Calea lui Traian nr. 98. Scopul evenimentului Acțiunea se desfășoară în conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, având ca obiectiv principal facilitarea contactului direct între angajatori și absolvenții instituțiilor de învățământ. Prin intermediul bursei, organizatorii urmăresc atât încadrarea tinerilor pe piața muncii, cât și sprijinirea agenților economici în identificarea și selectarea personalului (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gazeta de Sud

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat numele consilierilor prezidenţiali şi de stat
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni numele membrilor echipei (…)
[Gazeta de Sud] - 6/10/2025
Avertizări meteo de ploi torențiale, vânt puternic și ninsori la munte. Cod roșu de precipitații abundente în sud-estul țării
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe (…)
[Gazeta de Sud] - 6/10/2025
Peste 200 de excursioniști sunt încă blocați după viscolul care a lovit Muntele Everest
Peste 200 de excursioniști se află în continuare blocați pe (…)
[Gazeta de Sud] - 6/10/2025
Bărbat rănit după ce maşina în care se afla a fost lovită de tren la o trecere la nivel cu calea ferată
Un bărbat a fost rănit, duminică, după ce maşina în care se afla a (…)
[Gazeta de Sud] - 6/10/2025
Un mort şi trei răniţi într-un accident provocat de un şofer băut
Un tânăr a murit, iar două surori gemene de 15 ani au fost rănite, (…)
[Gazeta de Sud] - 6/10/2025
Israel și Hamas, discuții indirecte în Egipt pentru implementarea planului de pace al lui Donald Trump
Israelul și Hamas urmează să înceapă astăzi, la Cairo, o serie de (…)
[Gazeta de Sud] - 6/10/2025
Amanda Anisimova a câștigat turneul WTA 1.000 de la Beijing
Amanda Anisimova a câștigat turneul WTA 1.000 de la Beijing, dotat (…)
[Gazeta de Sud] - 6/10/2025


[Toate articolele din: Gazeta de Sud +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY