Săptămâna Premiilor Nobel: începe anunțarea celor mai prestigioase distincții din lume

[Gândul] 6/10/2025

Începe săptămâna Premiilor Nobel din data de 6 octombrie 2025. Începând cu ziua de luni, vor fi anunțate cele mai prestigioase distincții din lume. Ultimul premiu va fi anunțat peste o săptămână, pe 13 octombrie 2025. În acest sens, programul săptămânii aduce în atenție nominalizări surprinzătoare pentru aceste premii. Distincțiile vor fi oferite pe 10 decembrie, anul acesta. Vezi mai jos în articol. Ziua de luni, 6 octombrie 2025, va aduce printre cele mai prestigioase distincții care sunt oferite la nivel mondial. Printre cei care au fost nominalizați de mai multe ori se află și președintele american Donald Trump. Ultima oară, numele său a fost propus chiar în luna decembrie, anul trecut, de către una dintre membrele Comisiei din partea republicanilor. Propunerea a venit în urma (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gândul

Două județe din țară, plasate sub avertizare hidrologică. Risc de viituri și INUNDAȚII
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o (…)
[Gândul] - 6/10/2025
Sorin Oprescu își mai încearcă o dată norocul și cere judecătorilor reducerea pedepsei. Curtea de Apel București decide miercuri
Curtea de Apel București trebuie să decidă miercuri dacă fostul (…)
[Gândul] - 6/10/2025
Louis Munteanu, primul gol după aproape trei luni. Ce spune despre TRANSFERUL ratat și reacția lui Nelu Varga
CFR Cluj a învins-o pe FC Hermannstadt, 2-1, în etapa 12 a (…)
[Gândul] - 6/10/2025
RĂZBOI în Ucraina, ziua 1321. Zelenski critică Occidentul pentru lipsa de „răspunsuri reale” în fața atacurilor masive ale Rusiei
Războiul din Ucraina a intrat luni, 6 octombrie 2025, în a 1.321-a (…)
[Gândul] - 6/10/2025


[Toate articolele din: Gândul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY