Activele fondurilor de pensii facultative, în creștere cu 20%, la nivelul lunii august

[Ecopolitic] 5/10/2025

Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 6,59 miliarde de lei, la finalul lunii august 2025, în creștere cu 20%, comparativ cu nivelul înregistrat la aceeași dată a anului anterior, conform unui raport al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). ‘Cele mai multe investiții au fost efectuate local (95%), majoritatea fiind denominate în lei (87%)’, se arată în raport. Valoarea contribuțiilor virate în luna august a fost de 79 milioane de lei, în timp ce contribuția medie a fost 167 de lei. Titlurile de stat dețineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 4,2 miliarde de lei, respectiv 63,8%. Pe locul doi se aflau acțiunile, cu 1,76 miliarde de lei (26,8%). Fondurile de investiții se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 223,81 milioane de lei, (…)


    Trimite Email

Alte articole din Ecopolitic

Trupul neînsuflețit al unui copil de 3 ani, găsit pe un câmp de lângă Mărășești. Cel mai probabil, micuțul a fost atacat de câini
Descoperire șocantă la marginea orașului Mărăşeşti, județul (…)
[Ecopolitic] - 5/10/2025
Victor Negrescu, scrisoare către președintele Consiliului European pentru deschiderea imediată a negocierilor de aderare cu Republica Moldova
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a anunțat că a inițiat, cu (…)
[Ecopolitic] - 5/10/2025
VIDEO Cristian Popescu Piedone: Sănătatea aparține fiecăruia dintre noi, nu vrem să fim înșelați!
Fostul șef al ANPC, președintele Partidului Naționalist Reformarea (…)
[Ecopolitic] - 5/10/2025
Datoria guvernamentală a urcat in iunie la 57,2% din PIB
Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a urcat, (…)
[Ecopolitic] - 5/10/2025
Ce animale sălbatice au devenit o prezență obișnuită în București
Vulpile au devenit obișnuite în mai multe cartiere din București, (…)
[Ecopolitic] - 5/10/2025
Vreme închisă și maxime de până la 17 grade în București, în următoarele zile
Vremea va fi închisă, rece și va ploua în București, pe parcursul (…)
[Ecopolitic] - 5/10/2025


[Toate articolele din: Ecopolitic +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY