Egiptul va găzdui NEGOCIERI de pace în privința Fâșiei Gaza. SUA, Israelul și Hamas trimit reprezentanți la Cairo

[Gândul] 4/10/2025

Egiptul va găzdui, duminică, negocieri privind încetarea conflictului din Fâșia Gaza, iar Israelul, Statele Unite, dar și gruparea Hamas, vor trimite reprezentanți care vor participa la această reuniune. Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, va merge în Egipt alături de negociatori israelieni și arabi pentru discuții privind acordul de încetare a focului din Gaza, scrie The Jerusalem Post. Negociatorii Hamas ar urma, de asemenea, să sosească la Cairo sâmbătă seară, negocierile urmând să înceapă duminică, potrivit publicației saudite Al Arabiya. Oficialii cred că timpul este limitat pentru a ajunge la un acord, de unde și graba la masa negocierilor. „Ne îndreptăm spre o săptămână dramatică”, a declarat un înalt oficial israelian. Israelul este pregătit să (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gândul

Israelul anunță că a DEPORTAT încă 137 de cetățeni străini reținuți după ce au încercat să ajungă pe mare în Gaza
Israelul a anunțat sâmbătă că alți 137 de membri ai flotilei care (…)
[Gândul] - 4/10/2025
Noi reguli pentru românii care dețin un câine la curte. Nerespectarea atrage o AMENDĂ usturătoare
Românii care au câine de dimensiune mare la curte trebuie să știe (…)
[Gândul] - 4/10/2025
Alfred Simonis anunță continuarea lucrărilor „Stadionului Lego” din Timișoara. Consiliul Județean Timiș alocă 20 de milioane de lei
Alfred Simonis, șeful CJ Timiș, a anunțat că a fost luată decizia (…)
[Gândul] - 4/10/2025


[Toate articolele din: Gândul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY