Golănia cu pensiile private

[Info Brașov] 1/10/2025

A ieșit dobitocul ăla de ministru al Muncii, flegmându-ne pe toți în față și spunându-ne, asemeni Plăvanului, că, GHINION!, ne confiscă pensiile private, obligându-ne să le luăm cu picăturica deoarece, vezi Doamne!, așa e pensia peste tot în lume! Un argument perfect cretin, exact ca personajul în cauză. Cum e posibil să sfidezi o țară întreagă, obligându-i pe oameni să cotizeze până la moarte la un sistem mafiot, înființat prin corupție și trafic de influență? Sistemul respectiv de acumulare putea fi foarte bine gestionat de statul român, prin plasarea automată a banilor în cele mai rentabile împrumuturi ale statului, astfel încât randamentul ar fi fost unul superior celor actuale. Iar siguranța maximă. De ce nu s-a procedat așa? Din cauză de corupție!După cum probabil n-ați aflat, (…)


    Trimite Email

Alte articole din Info Brașov

Cei doi prezidențiabili, unul reprimat, iar altul devenit președinte, își fac partide
Chiar dacă nu a recunoscut public, Călin Georgescu își pregătește (…)
[Info Brașov] - 1/10/2025
România mai are o singură șansă în fața dezastrului actual: alegeri anticipate totale!
Când se exprimă un fost șef de serviciu de informații, chiar (…)
[Info Brașov] - 1/10/2025
Nopatea minții – armata derulează un fel de „program rabla pe armament”!
Achiziția de hârburi americane folosite la Războiul din Golf, (…)
[Info Brașov] - 1/10/2025
PSD a reușit obținerea suplimentului financiar de Crăciun pentru pensionarii defavorizați
Este revoltător să constatăm că aproape 3 milioane de pensionari (…)
[Info Brașov] - 1/10/2025
Căt mai răbdați și tolerați? Uitați-vă în jurul vostru – românii au ajuns săracii Europei!
Conform Eurostat, 28% dintre romani sunt sub pragul saraciei In (…)
[Info Brașov] - 1/10/2025
Donald Trump vrea ca administrația să folosească „orașele periculoase ca terenuri de antrenament”!
Președintele Donald Trump pare să sugereze în declarațiile sale de (…)
[Info Brașov] - 1/10/2025
Surpriză: al treilea judecător CCR care dă semne că se distanțează de decizia anulării alegerilor
Președinta CCR, Elena-Simina Tănăsescu, a susținut astăzi un (…)
[Info Brașov] - 1/10/2025


[Toate articolele din: Info Brașov +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY