Nicușor Dan recunoaște că nu s-a găsit, momentan, un motiv oficial pentru anularea alegerilor, dar se caută: „Nu avem imaginea completă. Ne mai trebuie câteva luni”

[Gândul] 30/09/2025

Președintele Nicușor Dan a declarat, referitor la desecretizarea ședinței CSAT cu privire la anularea alegerilor din noiembrie 2024, că „nu are în momentul de față o imagine completă”. „În măsura în care există dorință, România poate să ajute aceste țări. Apoi s-a discutat despre rolul orașelor în UE și echilibrul între state și orașe. Și eu ca primar sunt un suporter al orașelor în Uniunea. Al doilea palier a fost cel economic. Am avut o discuție substanțială cu partenerii de afaceri din Timișoara. Am fost impresionat de diversitatea economiei locale și am schimbat opinii. Am vizitat două companii foarte interesante din zona de tehnologia una care folosește A.I. în zona medicală pentru a evalua în mod sistematic rezultatele proceselor imagistice și scutește mult din activitate (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gândul

Ministrul Dragoș Pîslaru: CARDURILE sociale pentru cei peste un milion de beneficiari au fost încărcate
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a (…)
[Gândul] - 30/09/2025
Trump: Departamentul Apărării ar trebui să folosească „orașele periculoase ca terenuri de ANTRENAMENT” pentru Armată și Garda Națională
Președintele SUA Donald Trump a sugerat că Departamentul Apărării (…)
[Gândul] - 30/09/2025
Brațul lung al ANAF ajunge și la vânzătorii de pe OLX. Pragul anunțat de Fisc le dă emoții multor români
În efortul de a atrage bani la buget, mai ales în contextul unui (…)
[Gândul] - 30/09/2025
Test de personalitate. Ce fel de personalitate ai în funcție de floarea pe care o alegi
Florile au reprezentat mereu simboluri ale emoțiilor noastre. De (…)
[Gândul] - 30/09/2025
Ce salariu primește un român la cules de portocale în Spania. Ce „avere” poate să strângă în șase luni
Munca sezonieră în Spania, în special la culesul de fructe, este o (…)
[Gândul] - 30/09/2025


[Toate articolele din: Gândul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY