Directorul ANM, anunțuri de ultimă ora. Ciclonul mediteranean schimbă total VREMEA în România/ Frigul se accentuează/Când revin temperaturile de 20 de grade
[Gândul] 30/09/2025
Florinela Georgescu, director ANM, a precizat, într-o intervenție pentru Gândul, că temperaturile din următoarea perioadă vor aduce un val de aer rece peste România și puține grade în termometre. În plus, specialistul ANM a mai precizat că joi și vineri vor fi precipitații importante cantitativ în jumătatea de Sud a țării, toate aceste schimbări sub influența unui ciclon mediteranean care va aduce pe lângă aceste cantități de apă importante și intensificări ale vântului. „Este toamnă, dar este mult mai frig decât ar trebui să fie” Specialistul ANM a mai precizat că, deși toamna își face din plin simțită prezența, este mult mai frig decât ar trbui să fie în această perioadă a lunii. Florinela Georgescu mărturisește însă că partea a doua a lunii octombrie să aducă poate și temperaturi (…)

Alte articole din Gândul
Prima zăpadă ÎNCHIDE unul dintre cele mai frumoase drumuri din România. Când se redeschide Transalpina
Ninsoarea abundentă din ultimele ore a închis primul tronson al (…)
[Gândul] - 30/09/2025
Mirajul „Rabla 2025”. Voucherele pentru mașini clasice s-au dat în doar 13 minute
A început programul „Rabla 2025”, cu un buget sensibil diminuat (…)
[Gândul] - 30/09/2025
Povestea singurei rețele de tramvai înființate după Revoluție, DEMOLATĂ după 35 de ani. Istorie acoperită de asfalt și vagoane vândute la fier vechi
Povestea singurei rețele de tramvai inaugurată după Revoluție se (…)
[Gândul] - 30/09/2025
Mihai Stoica a răbufnit. Ce l-a enervat pe oficialul FCSB. „O prostie monumentală”
Mihai Stoica, oficial FCSB, a răbufnit la adresa celor de la (…)
[Gândul] - 30/09/2025
SUA s-ar putea confrunta cu un BLOCAJ INSTITUȚIONAL/ Administrația Trump negociază cu democrații pentru a depăși impasul bugetar
SUA se poate confrunta cu un blocaj instituțional, în contextul în (…)
[Gândul] - 30/09/2025
Muribunda democrație europeană
„Să nu le permitem hoților și trădătorilor să ne vândă viitorul”, (…)
[Gândul] - 30/09/2025
Talibanii au ÎNTRERUPT accesul la internet și telefonie în Afganistan. Regimul de la Kabul spune că vrea să oprească „activitățile imorale”
Guvernul din Afganistan, condus de talibani, a impus o întrerupere (…)
[Gândul] - 30/09/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY