Nicio surpriză: Comisia Europeană se opune amendamentelor din Constituția Slovaciei care statuau că există doar două genuri

[R3media] 29/09/2025

Comisia Europeană a transmis Slovaciei că modificările constituționale recente privind valorile „tradiționale” în domeniul genului și sexualității ridică probleme de compatibilitate cu legislația Uniunii Europene, a aflat, în exclusivitate, The European Conservative. Parlamentul slovac a adoptat un amendament care protejează suveranitatea națională în domeniile culturale și etice. Oficiali europeni au precizat că executivul comunitar a notificat formal autoritățile de la Bratislava, reamintind că „dreptul european are prioritate asupra dreptului național, inclusiv asupra prevederilor constituționale”. Aceștia au mai adăugat că „amendamentele aduse articolului 7 ridică serioase semne de întrebare în raport cu legislația europeană”. Comisia a subliniat că „textul juridic adoptat nu ține (…)


    Trimite Email

Alte articole din R3media

Calendarul zilei 30 septembrie: Sf. Ier. Grigorie Luminătorul, arhiepiscopul Armeniei
Pe 30 septembrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în calendarul (…)
[R3media] - 29/09/2025
30 septembrie: 18 ani de la alegerea PF Daniel ca Patriarh al României
Pe 30 septembrie, Biserica Ortodoxă Română aniversează 18 de ani (…)
[R3media] - 29/09/2025
EXCLUSIVITATE FOTO | Supermarketul Kaufland vinde „mango copt în copac din Spania“, dar țara de origine e indicată ca fiind Peru
Clienții Kaufland România au avut un șoc atunci când au vrut să (…)
[R3media] - 29/09/2025
3.300 de angajați de la Liberty Galați, cel mai mare combinat siderurgic din țară, au fost trimiși în șomaj
3.300 de angajați de la combinatul siderurgic Liberty Galați au (…)
[R3media] - 29/09/2025


[Toate articolele din: R3media +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY