„Prin fraudarea masivă a alegerilor din România şi R. Moldova, democraţia ia sfârşit în Estul Europei şi fenomenul se va extinde spre Vest; Așa cum afirma Vladimir Bukovski încă din urmă cu mai mult timp, devine astăzi din ce în ce mai clar că „UE este noul URSS”, pe principiul: „cine nu este cu noi, este împotriva noastră”, unde „cu noi” înseamnă să te îmbarci în nava în derivă a sorosismului, LGBT-ismului, transumanismului și neomarxismului. Înalții oficiali ai UE au recunoscut și au declarat public faptul că își propun să înăsprească măsurile de interdicție și pedepsire a vocilor contrastante, care se abat de la narativul oficial” (solidnews.ro)

[Ecopolitic] 29/09/2025

În emisiunea „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnaliștii Marius Ghilezan și Liviu Man au dezbătut și analizat așa-zisele alegeri de peste Prut, ”Minunea din Moldova”, prin prisma înregistrării unor rezultate ce contravin total logicii și atmosferei sociale orientate împotriva regimului Maia Sandu. S-a realizat o comparație cu alegerile din România unde, tot împotriva logicii și valului electoral antiguvernamental, a fost impus ca președinte Nicușor Dan, candidatul partidelor blamate ce-au fost, apoi s-au perpetuat la putere. Cei trei analiști politici au prognozat care pot fi consecințele în regiune pe termen scurt și mediu, scrie solidnews.ro. În Republica Moldova s-a înregistrat un fenomen electoral fără precedent: s-au interzis exit-poll-urile. (…)


    Trimite Email

Alte articole din Ecopolitic

Cristoiu: Nicușor Dan își face partid – Partidul România Onestă; este testat deja și în sondaje
Nicușor Dan își face partid – „Partidul România Onestă”, care este (…)
[Ecopolitic] - 29/09/2025
Felicităm Partidul Democrația Acasă pentru accederea în legislativul de la Chișinău
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor denunță diferitele (…)
[Ecopolitic] - 29/09/2025
Romanian Creative Week se mută în Capitală, în perioada 3 – 9 octombrie
Romanian Creative Week, cel mai mare eveniment dedicat (…)
[Ecopolitic] - 29/09/2025
Cristian Popescu Piedone o susține pe Anca Alexandrescu la alegerile de la Capitală
Cristian Popescu Piedone crede că Anca Alexandrescu ar fi o (…)
[Ecopolitic] - 29/09/2025


[Toate articolele din: Ecopolitic +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY