Pilotul avionului prăbușit la Iași, transferat într-o clinică din străinătate. Consilierul local AUR are arsuri pe o treime din suprafaţa corpului
[Gândul] 29/09/2025
Pilotul avionului prăbușit la Iași va fi transferat într-o clinică medicală din străinătate. Marian Jan Chiriţa, arhitect și consilier local AUR, are arsuri pe o treime din suprafaţa corpului. El este intubat și ventilat mecanic. „Se fac intervenţii de chirurgie plastică şi se va solicita transfer într-un centru din Europa. Până atunci se va efectua tratament de terapie intensivă”, a declarat medicul Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi. Potrivit dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU SMURD Iași, pentru pilot a fost nevoie de amputații la coapse. Cei doi se aflau, sâmbătă, într-un avion de mici dimensiuni care s-a prăbușit în apropierea unei unități militare din Iași, la Dancu. Echipajele de salvare au găsit victimele conștiente și le-au acordat primul ajutor, înainte de transportul (…)

Alte articole din Gândul
Angajat pe Ambulanță, ÎNJUNGHIAT de pacientul pe care-l transporta la Psihiatrie. Sindicatele amenință cu proteste masive
Un angajat al Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș a fost (…)
[Gândul] - 29/09/2025
Dosar penal după ce o DRONĂ a fost observată în spațiul aerian deasupra Aeroportului Henri Coandă. Autoritățile caută persoana care a operat aparatul
Polițiștii de la Serviciul Poliție Transporturi Aeriene au deschis (…)
[Gândul] - 29/09/2025
FOTO / Confesiunea lui Mihai Bendeac. ”N-am mai avut o ÎNTÂLNIRE de şase ani”
Mihai Bendeac, în vârstă de 42 de ani, a făcut câteva declarații (…)
[Gândul] - 29/09/2025
Anchetă de amploare la imobilul din județul Prahova soldat cu moartea a două nepaleze. Ce funcție aveau tinerele în cadrul hotelului
O echipă complexă, formată din polițiști și procurori, (…)
[Gândul] - 29/09/2025
Povestea incredibilă a unui băiat de 8 ani care a aruncat o sticlă în mare. După 8 luni, a primit înapoi acest răspuns
O simplă distracție a unui copil de 8 ani s-a transformat într-o (…)
[Gândul] - 29/09/2025
Statele occidentale adoptă noi măsuri privind programul NUCLEAR iranian/ UNIUNEA EUROPEANĂ anunță reintroducerea sancțiunilor împotriva Teheranului
Uniunea Europeană a confirmat, luni, că a reinstaurat sancțiuni (…)
[Gândul] - 29/09/2025
Drumul Expres Focșani–Brăila a fost contractat. Care este durata de execuție
Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a anunțat, luni, (…)
[Gândul] - 29/09/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY