Cozmin Guşă: Ancheta lui Stéphane Luçon, șeful ediției din România a prestigiosului Le Monde Diplomatique, arată că o societate ca cea românească, supusă unui mecanism de cenzură și manipulare, se va degrada rapid și sigur
[Ecopolitic] 26/09/2025
„Stéphane Luçon este șeful ediției din România a prestigiosului Le Monde Diplomatique (Lumea Diplomatică), un periodic pe care eu îl citesc de cel puțin două decenii în ediția franceză. M-a bucurat foarte mult faptul că există și o ediție românească, atunci când a fost lansată. Stéphane Luçon este un admirator și iubitor de România, foarte interesat de ceea ce se petrece la noi, un promotor al valorilor românești, dar, din fericire, și pentru asta îl felicit, și un om care cercetează aspectele care nu funcționează corect în structura de putere din România. Așa a ajuns la o anchetă excepțională, pe care a realizat-o beneficiind și de sprijinul excelentului jurnalist Patrick André de Hillerin, fost la Cațavencii, în prezent editorialist săptămânal la Gândul. Am publicat ieri această (…)

Alte articole din Ecopolitic
Ungaria a declarat şi ea organizaţia de extremă stângă anarhisto-bolşevică şi pro-LGBT Antifa drept organizaţie teroristă
Guvernul Ungariei a decis să desemneze Antifa drept organizație (…)
[Ecopolitic] - 26/09/2025
Șefii ANPC cercetați penal de DNA revin în funcții
Șeful interimar al ANPC Sebastian Ioan Hotca, cercetat penal de (…)
[Ecopolitic] - 26/09/2025
România – Țară Invitată de Onoare la cea de-a 30-a ediție a Festivalului Internațional de Carte de la Budapesta
România va fi, în perioada 2-5 octombrie, Țară Invitată de Onoare (…)
[Ecopolitic] - 26/09/2025
One United Properties a cumpărat un teren de 1,4 hectare în zona Lacului Tei, tranzacţie de 11,4 milioane de euro, unde va construi One Academy Club
Dezvoltatorul One United Properties a cumpărat un teren în Pipera (…)
[Ecopolitic] - 26/09/2025
Şefii ANPC se pot întoarce la serviciu. Interdicţia exercitării funcţiei, înlăturată din cadrul controlului judiciar
Sebastan Ioan Hotca, șeful interimar al ANPC, acuzat de abuz în (…)
[Ecopolitic] - 26/09/2025
Zelenski: Europa răspunde prea slab incursiunilor unor drone, trebuie doborâte toate
Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a acuzat țările europene (…)
[Ecopolitic] - 26/09/2025
România ar putea colabora cu Ucraina pentru producția de drone, cu sprijinul fondurilor UE. „Avem nevoie de mai multe sisteme de apărare aeriană”
România intenționează să colaboreze cu Ucraina pentru a produce (…)
[Ecopolitic] - 26/09/2025
[Toate articolele din: Ecopolitic +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY