,,Skatepark-ul, o investiție întârziată din cauza unui proiect prost”
[Info Brașov] 25/09/2025
Unul dintre proiectele majore ale Brașovului în domeniul sporturilor urbane, Skatepark-ul de sub pasajul Fartec, se confruntă cu întârzieri foarte mari, astfel că termenele asumate inițial nu vor putea fi respectate de constructor. Cauzele acestei întârzieri sunt multiple, de la probleme legate de situația juridică a unor suprafețe de teren, la lipsa unor elemente de siguranță din proiect sau obiective ce nu pot fi puse în operă de constructor. Aceasta în condițiile în care proiectarea și execuția sunt parte a aceluiași contract, dar cei doi parteneri, proiectant și executant, nu s-au înțeles între ei. La aceasta se adaugă și lipsa de organizare și de eficiență a constructorului. Efectul? Un proiect cu termen de finalizare în iulie 2025, prelungit deja până în 30 septembrie, va avea o (…)

Alte articole din Info Brașov
Echipajul feminin de dublu rame al României, medalie de aur la mondialele de canotaj
Echipajul feminin de dublu rame al României, avându-le în (…)
[Info Brașov] - 25/09/2025
Invitație la volei : Cupa Corona
Între 26 și 28 septembrie, la Sala Sporturilor D.P. Colibași are (…)
[Info Brașov] - 25/09/2025
Trafic auto închis pe strada Crișan, pentru lucrări
În perioada 24 septembrie – 10 octombrie 2025, circulația auto va (…)
[Info Brașov] - 25/09/2025
Concert cameral la Biserica Neagră – Ansamblul ACOLADE și orgă
Miercuri, 1 octombrie, ora 18.00, Biserica Evanghelică C.A. din (…)
[Info Brașov] - 25/09/2025
Vineri se suplimentează numărul de curse pe linia 24
La solicitarea Asociației de Transport Brașov, RATBV va suplimenta (…)
[Info Brașov] - 25/09/2025
Brașovul a obținut o nouă finanțare nerambursabilă, prin programul elvețiano-român
După ce în primul program de finanțare elvețiano-român, Brașovul a (…)
[Info Brașov] - 25/09/2025
Robotul Bolojan despre prețurile la mâncare
În cele câteva cuvinte pe care le-a citit de pe o foaie, Ilie (…)
[Info Brașov] - 25/09/2025
[Toate articolele din: Info Brașov +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY