Mai mulți primari PSD îi trimit un memoriu Dianei Buzoianu. Edilii, nemulțumiți de „modul în care se încearcă extinderea zonelor de arii protejate”
[Gândul] 23/09/2025
Primarii PSD din Bistrița Năsăud au redactat un memoriu pe care urmează să îl trimită Dianei Buzoianu, ministrul Mediului, au precizat surse politice pentru Gândul. În memoriul consultat de Gândul, primarii își exprimă nemulțumirea „față de modul în care se încearcă extinderea zonelor incluse în categoria de «arii protejate», fără respectarea procedurilor de lucru și cu grave atingeri aduse dreptului nostru de proprietare asupra terenurilor”. De asemenea, edilii au și câteva solicitări pentru Diana Buzoianu: primirea în audiență a primarului în calitate de reprezentant al unității administrativ-teritoriale, proprietară a suprafețelor de teren vizate; suspendarea oricărui demers de adoptare acte normative cu incidență asupra terenurilor proprietatea subscriselor până la clarificarea (…)

Alte articole din Gândul
Moșteanu, prins cu MINCIUNA. Drona “rusească” nu putea fi doborâtă. Nimeni nu putea da comanda. De aceea a convocat Nicușor Dan CSAT
Pătrunderea dronei rusești în spațiul aerian al României a (…)
[Gândul] - 23/09/2025
FOTO / Rețeta cu care Gina Pistol l-a dat GATA pe Smiley. ”L-am atras în capcană”
Gina Pistol, în vârstă de 44 de ani, a dezvăluit cu ce rețetă a (…)
[Gândul] - 23/09/2025
Doi români, ARESTAȚI în Grecia pentru spionaj la baza navală Salamis
Autoritățile elene au arestat luni, 22 septembrie, doi români sub (…)
[Gândul] - 23/09/2025
Specie rară, descoperită în Marea Neagră. Se înmulțește rapid și are un PREȚ de 100 de dolari pe piața din Statele Unite
Ecosistemul Mării Negre trece prin schimbări accelerate, iar (…)
[Gândul] - 23/09/2025
Alexandru Chirilă a explicat conceptul de randament fără risc: „Una dintre cele mai BUNE alternative pe care cetățeanul român le are astăzi”
În emisiunea „Pastila Financiară” cu Adrian Artene, Alexandru (…)
[Gândul] - 23/09/2025
Nicușor Dan i-a chemat pe liderii coaliției la Cotroceni să le transmită că, în cazul în care decizia de mâine de la CCR va fi defavorabilă reformei legii magistraților, Bolojan să NU demisioneze
În încercarea de a atenua tensiunile din coaliție, Nicușor Dan i-a (…)
[Gândul] - 23/09/2025
Exercițiu INTERNAȚIONAL de securitate în Dâmbovița cu 500 de militari din 15 țări. Jandarmeria: „Apel la populație să nu intre în panică”
Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița a anunțat că în (…)
[Gândul] - 23/09/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY