20 SEPTEMBRIE, calendarul zilei: Sophia Loren împlinește 91 de ani/ Ziua Bucureștiului
[Gândul] 20/09/2025
Gândul vă prezintă calendarul zilei de sâmbătă, 20 septembrie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Sophia Loren este considerată una dintre cele mai mari legende ale cinematografiei mondiale și un simbol al frumuseții italiene. Născută pe 20 septembrie 1934, la Roma, sub numele Sofia Villani Scicolone, a crescut în Napoli, într-o familie modestă. Cariera sa a început cu participări la concursuri de frumusețe, iar în scurt timp a atras atenția regizorilor italieni. Debutul cinematografic a avut loc la începutul anilor ‘50, dar consacrarea a venit prin colaborările cu regizorul Vittorio De Sica și prin rolurile alături de mari actori internaționali, precum Marcello Mastroianni, Cary Grant sau Clark Gable. Loren a devenit prima (…)

Alte articole din Gândul
„Mossad moldovenesc” și doctori AI: Concurs de promisiuni HILARE în alegerile de peste Prut
„Mossad moldovenesc”, diagnostic medical prin AI, creștere (…)
[Gândul] - 20/09/2025
Rămâne Universitatea Craiova pe primul loc? Ce spune Mirel Rădoi înainte de etapa a 10-a
Universitatea Craiova întâlnește formația Oțelul Galați, sâmbătă, (…)
[Gândul] - 20/09/2025
RĂZBOI în Ucraina, ziua 1305. Rusia neagă că ar fi intrat în spațiul aerian al Estoniei
Războiul din Ucraina a intrat sâmbătă, 20 septembrie 2025, în a (…)
[Gândul] - 20/09/2025
Ce face George Simion la Paris, unde vine la invitația europarlamentarului Marion Maréchal din Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni
Liderul AUR, George Simion, vine în capitala Franței la invitația (…)
[Gândul] - 20/09/2025
Ion Cristoiu: „Este o exagerare a nevolniciei lui DAN care mă pune pe gânduri. Mă gândesc că poate joacă teatru”
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, scriitorul și (…)
[Gândul] - 20/09/2025
Elias Charalambous, după o nouă ÎNFRÂNGERE, 1-3 cu FC Botoșani: „Nu știu ce s-a întâmplat. Am pierdut partida. Asta e!”
Și antrenorul Elias Charalambous este în ceață în privința (…)
[Gândul] - 20/09/2025
RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 715. Israel amenință că va folosi „o forță fără precedent” în Gaza
Israelul a transmis că va folosi „o forță fără precedent” în (…)
[Gândul] - 20/09/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY