Climă: Statele europene se mulţumesc cu un compromis minim pentru 2035

[Ecopolitic] 20/09/2025

Ţările europene au aprobat joi un compromis minim privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2035, pentru a nu ajunge cu mâinile goale la Adunarea Generală a ONU de săptămâna viitoare şi la COP30 din Brazilia, în noiembrie, informează AFP, conform Agerpres. În lipsa unei decizii definitive, cele 27 de state membre au aprobat la Bruxelles o reducere a emisiilor cuprinsă între 66,25% şi 72,5% faţă de nivelul din 1990, care va fi ajustată în cazul în care se va ajunge la un acord în următoarele săptămâni sau luni. Danemarca, ţara care deţine preşedinţia rotativă a Uniunii Europene, a prezentat acest compromis pentru a demonstra că Europa „este şi va rămâne un lider mondial în domeniul climei”, în pofida divergenţelor dintre statele sale membre. Exista o anumită urgenţă. (…)


    Trimite Email

Alte articole din Ecopolitic

În Danemarca, un festival celebrează iubirea prin 50 de nunţi insolite
Să te căsătoreşti într-un castel, într-o fostă biserică (…)
[Ecopolitic] - 20/09/2025
Trump i-a cerut lui Starmer să exploateze resursele de petrol din Marea Nordului
Energia eoliană este o „glumă scumpă”, a declarat joi preşedintele (…)
[Ecopolitic] - 20/09/2025
20 Septembrie – Sfântul Mare Mucenic Eustatie şi soţia sa, Teopisti, împreună cu cei doi fii ai lor, Agapie şi Teopist
Sfântul Mare Mucenic Eustatie şi soţia sa, Teopisti, împreună cu (…)
[Ecopolitic] - 19/09/2025
Viktor Orban: Poporul suedez ne este prieten, dar guvernul suedez nu este prietenul Ungariei
Prim-ministrul ungar,Viktor Orban, i-a transmis joi omologului său (…)
[Ecopolitic] - 19/09/2025
„Bolojaniada austerităţii: când tai, dar rişti să plăteşti mai mult decât economiseşti” (solidnews.ro)
„Guvernul condus de Ilie Bolojan a anunțat cea mai mare curățenie (…)
[Ecopolitic] - 19/09/2025


[Toate articolele din: Ecopolitic +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY