Ministrul Educației, promisiune legată de bursele studenților
[Cotidianul] 18/09/2025
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a transmis joi, online, la Adunarea Generală a Uniunii Studenţilor din România (USR), că, în privinţa burselor, a început discuţiile cu ministrul Fondurilor Europene pentru a transfera sume către Programul de prevenire a abandonului universitar şi că va avea o soluţie în câteva săptămâni. „Pe termen scurt, am început discuţiile cu ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, să vedem dacă nu putem aduce din fondurile europene pe care le avem pentru educaţie, în Programul Educaţie şi Ocupare, să aducem nişte fonduri pentru Programul de prevenire a abandonului universitar. Pentru a crea un mecanism complementar. Acesta este un plan pe termen scurt şi sper ca în câteva săptămâni să avem o soluţie şi un mesaj în acest sens”, a declarat ministrul David. (…)

Alte articole din Cotidianul
Investițiile PNRR în educație intră la apă
Peste 80 de contracte de finanțare din domeniul educației, cu o (…)
[Cotidianul] - 18/09/2025
Zelenski, vizită pe frontul din Donețk
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că i-a (…)
[Cotidianul] - 18/09/2025
Primarul Băluță a acceptat provocarea cu drogurile
Primarul Daniel Băluță a ajuns la Institutul Național de Medicină (…)
[Cotidianul] - 18/09/2025
Israel: pregătire pentru izolare, autarhie și război
Pe 14 septembrie, secretarul de Stat Marco Rubio a aterizat în (…)
[Cotidianul] - 18/09/2025
Catastrofa de la Praid. Statul vrea să recâștige încrederea cetățenilor?
Oamenii din Praid se simt singuri, abandonați de stat, și încă mai (…)
[Cotidianul] - 18/09/2025
Gheorghe Piperea: Doamnă von der Leyen, vă cer acum și aici să demisionați
Europarlamentarul AUR, Gheorghe Piperea, a cerut demisia șefei (…)
[Cotidianul] - 18/09/2025
România, oportunitate ratată la Adunarea Generală ONU
Președintele României, Nicușor Dan, nu participă la sesiunea (…)
[Cotidianul] - 18/09/2025
[Toate articolele din: Cotidianul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY