Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți: KitLit se lansează la Botoșani, în cadrul Festivalului de Literatură pentru Copii și Adolescenți ‘Apolodor’

[Amos News] 18/09/2025

Evenimentul va avea loc la Casa Corpului Didactic Botoșani, sâmbătă, 20 septembrie, între orele 11.00 – 13.00, în prezența a șase dintre cei 20 de coautori – Adina Rosetti, Dan Ungureanu, Florin Bican, Alex Moldovan, Mihai Mănescu și Luminița Corneanu, care va fi și moderatoare a discuției, alături de Isabella Cantemir, documentarist la Casa Corpului Didactic Botoșani. La întâlnire pot participa profesori, bibliotecari, formatori care se înscriu la eveniment până vineri, 19 septembrie. ‘KitLit – Scenarii ludice bazate pe literatura contemporană pentru copii’ este un instrument de lucru pedagogic realizat de 20 de autori de literatură contemporană împreună cu profesori pentru învățământul primar și elevi din 11 școli din mai multe orașe din țară. În urma seriilor de ateliere cu elevi (…)


    Trimite Email

Alte articole din Amos News

Noaptea Cercetătorilor Europeni, 26 septembrie 2025, Bistrița
În data de 26 septembrie 2025, între orele 13:00 – 23:00, curtea (…)
[Amos News] - 18/09/2025
Concertul Caritabil ‘Pentru ca poveștile triste să aibă un final fericit!’, ediția a IX-a
Organizația Umanitară CONCORDIA vă invită la principalul său (…)
[Amos News] - 18/09/2025
Inspectorii de integritate au constatat abateri de la regimul juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese
Inspectorii de integritate au constatat abateri de la regimul (…)
[Amos News] - 18/09/2025
Filmul ‘Dinți de lapte’, în regia lui Mihai Mincan, prezentat în premieră națională la Bucharest International Film Festival
Filmul ‘Dinți de lapte’, în regia lui Mihai Mincan, prezentat în (…)
[Amos News] - 18/09/2025
Muzeul de Artă Brașov devine atelier de creație pentru artiști în cel de-al treilea an al proiectului ‘Re:Imagine Brașov’
Muzeul de Artă Brașov devine atelier de creație pentru artiști în (…)
[Amos News] - 18/09/2025
Fidelis VIII: Investiții de peste 2,15 miliarde de lei
Ediția FIDELIS desfășurată în perioada 5 – 12 septembrie 2025 a (…)
[Amos News] - 18/09/2025
Festivalul Străzii Lăpușneanu, ediția VII – o sărbătoare pentru întreaga comunitate
Ateneul Național din Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului (…)
[Amos News] - 18/09/2025


[Toate articolele din: Amos News +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY