Sorina Matei îi face portretul procurorului Marius Iacob “Elodia”, autorul dosarului lui C. Georgescu: Dovada loviturii de stat nu e, cum nu e nici ELODIA

[Gândul] 17/09/2025

Jurnalista Sorina Ruxandra Matei și-a exprimat opinia despre rechizitoriul lui Călin Georgescu, în care i se aduc noi acuzații, și care a fost întocmit de procurorul Marius Iacob, de la Parchetul de pe Înalta Curte de Casație și Justiție. Sorina Ruxandra Matei a precizat că este familiarizată cu rechizitoriile procurorului Iacob, care au devenit o „sursă sigură de amuzament” „Nu exagerez dar de vreo 12-13 ani tot citesc rechizitoriile lui Iacob. Pentru mine, în timp, când vine vorba de “operele” lui Iacob totul a devenit așa, un fel de sursă sigură de amuzament. Deși nu ar trebui să fie pentru că vorbim totuși despre viețile unor oameni și credibilitatea unor instituții fundamentale din Justiție”, a precizta Sorina Ruxandra Matei în postarea de pe pagina de Facebook. Jurnalista a (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gândul

CHINA denunță operațiunile militare israeliene din Fâșia Gaza/ Beijingul cere implementarea unui „armistițiu cuprinzător și durabil”
China a denunțat intensificarea operațiunilor israeliene din Fâșia (…)
[Gândul] - 17/09/2025
Cum a rămas o femeie grav BOLNAVĂ fără 235.000 de lei. Un fost coleg a mințit-o luni în șir
O femeie grav bolnavă din comuna Urdari (județul Gorj) a fost (…)
[Gândul] - 17/09/2025
România, în vizorul SUA. Direcțiile în care America are PLANURI mari cu țara noastră / Investiții în domeniul energetic și nuclear
Vești bune pentru România! Chris Wright, secretarul american al (…)
[Gândul] - 17/09/2025
Românii sunt de acord cu STAGIUL militar, dar cu o condiție. Sondajul care arată pe cine ne bazăm în cazul unui conflict militar
Un sondaj de opinie realizat de INSCOP Research arată că un (…)
[Gândul] - 17/09/2025
Din cauza măsurilor fiscale ale Guvernului Bolojan, prețurile cresc în România de TREI ori mai repede decât în Uniunea Europeană
România rămâne ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE, cu un (…)
[Gândul] - 17/09/2025
(P) Consiliul Județean Ilfov dă startul Campionatului Mondial de Anduranță Ecvestră pentru Tineret și Juniori
Autoritățile la nivel județean vor da startul unui eveniment de (…)
[Gândul] - 17/09/2025


[Toate articolele din: Gândul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY