Călin Georgescu, mesaj după trimiterea în judecată: Pentru că eu vreau ca România să devină ceea ce merită, nu periferia slugilor
[Cetățeanul] 17/09/2025
Fostul candidat la preşedinţie Călin Georgescu, trimis în judecată pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi comunicarea de informaţii false, a ajuns, miercuri, la sediul IPJ Ilfov pentru a semna controlul judiciar. CITEŞTE ŞI: georgescu Acesta a declarat că adevărul se va arăta în cazul acestui ultim dosar pentru care ieri a fost trimis în judecată. „Rechizitoriul de ieri este un discurs, atât. Iar dosarul ca atare este o copie la indigo a dosarului din anul 2016 al președintelui Trump. Sunt aceleași acuze, dar s-au schimbat actorii”, a declarat Călin Georgescu. Georgescu a prezentat și motivele pentru care, susține el, i-a fost făcut acest nou dosar. „Pentru că eu doresc fericirea și prosperitatea poporului român, iar ei știu că (…)

Alte articole din Cetățeanul
Ponta sare în apărarea lui Călin Georgescu: De ce să dea lovitură de stat dacă se putea alege democratic?
Victor Ponta a analizat în cadrul unei emisiuni unul dintre (…)
[Cetățeanul] - 17/09/2025
Argeş. Accident soldat cu 3 morți la Bascov
Trei persoane au murit, miercuri, în urma unui accident rutier (…)
[Cetățeanul] - 17/09/2025
Gafa CNA subminează politica externă a României
CNA a decis la ședința din 4 septembrie 2025 sesizarea platformei (…)
[Cetățeanul] - 17/09/2025
Un lider USR, atac la Guvern: Statul a cheltuit mai mult decât a încasat
Fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui, atrage atenția asupra (…)
[Cetățeanul] - 17/09/2025
Fost şef al SIE, despre dosarul lui Georgescu: Nu Rusia a distorsionat alegerile, ci chiar guvernanții noștri
Fostul șef al Serviciului de Informații Externe, generalul (r) (…)
[Cetățeanul] - 17/09/2025
Alertă ANM: Cod de vânt puternic
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic (…)
[Cetățeanul] - 17/09/2025
Acuzații grave la adresa unui profesor cunoscut din Iași
Un profesor de 57 de ani de la un colegiu de renume din Iași este (…)
[Cetățeanul] - 17/09/2025
[Toate articolele din: Cetățeanul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY