UE amână noua rundă de sancţiuni împotriva Rusiei pentru a se alinia cu priorităţile G7

[Ecopolitic] 16/09/2025

Uniunea Europeană a decis să amâne momentul în care va anunţa, în mod oficial, noul său pachet de sancţiuni vizând Rusia, a declarat pentru Bloomberg un diplomat european, după ce preşedintele SUA, Donald Trump a cerut măsuri mai stricte din partea europenilor, ca o condiţie pentru ca SUA să adopte propriile sale sancţiuni, arată Agerpres. Comisia Europeană, executivul comunitar, urma să prezinte, miercuri, cel de al 19-lea pachet de sancţiuni vizând Rusia. Vineri însă SUA şi-au presat aliaţii din Grupul statelor puternic industrializate (G7) să impună tarife de până la 100% Chinei şi Indiei, pentru achiziţiile lor de ţiţei rusesc, precum şi alte măsuri, în ideea de a-l forţa pe preşedintele Vladimir Purin să revină la masa negocierilor cu Ucraina. În prezent oficialii din G7 lucrează (…)


    Trimite Email

Alte articole din Ecopolitic

Stratul de ozon ar urma să se refacă în jurul anului 2050, conform ONU
Stratul de ozon este în curs de refacere, iar gaura din acesta ar (…)
[Ecopolitic] - 17/09/2025
Armata israeliană a lansat o ofensivă terestră pentru a ocupa oraşul Gaza
Armata israeliană a lansat luni o ofensivă terestră pentru a ocupa (…)
[Ecopolitic] - 17/09/2025
Rusia exersează lansări de rachete de croazieră deasupra Mării Barents
Avioane de bombardament strategic ruseşti Tu-160 au efectuat (…)
[Ecopolitic] - 17/09/2025
SUA au eliminat Columbia de pe lista ţărilor care combat traficul de droguri
Administraţia preşedintelui american Donald Trump a eliminat (…)
[Ecopolitic] - 17/09/2025
Fostul şef al SIE: „Nu Moscova, ci Iohannis, PSD și PNL au pervertit alegerile. De ei când vă veţi ocupa d-le Procuror general?”
Fostul șef al spionajului, gen.(r)Silviu Predoiu, atrage atenția (…)
[Ecopolitic] - 16/09/2025
O comisie independentă de anchetă a ONU acuză Israelul de comiterea unui genocid în Fâşia Gaza
O comisie independentă de anchetă a ONU a acuzat marţi Israelul că (…)
[Ecopolitic] - 16/09/2025
Bebe Fest OCC: trei weekenduri de joacă, 42 de spectacole și 12 ateliere pentru spectatorii de 0-3 ani
După șapte ediții de succes, Opera Comică pentru Copii a (…)
[Ecopolitic] - 16/09/2025


[Toate articolele din: Ecopolitic +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY