Drumul forestier din Pădurea Băneasa, șosea urbană. Fost ministru cere rezilierea

[Cotidianul] 16/09/2025

Deputatul Mircea Fechet solicită Ministerului Mediului să analizeze legalitatea contractului care permite accesul cu autoturisme pe drumul forestier din Pădurea Băneasa, dar și să facă toate demersurile pentru rezilierea lui în instanță. Deputatul liberal a inițiat în Comisia pentru mediu o dezbatere privind contractul care prevede deschiderea accesului auto pe un drum forestier prevăzut cu barieră, în Pădurea Băneasa. La discuții au luat parte conducerea Direcției Silvice Ilfov, reprezentanți ai uneia dintre asociațiile semnatare a contractului, precum și ai organizațiilor nonguvernamentale de mediu, potrivit unui comunicat transmis de Camera Deputaților. Mircea Fechet, fost ministru al Mediului, a solicitat transparentizarea contractului și a tuturor actelor adiționale semnate de (…)


    Trimite Email

Alte articole din Cotidianul

Fiul lui Ilie Dumitrescu, reținut
Toto Dumitrescu, în vârstă de 28 de ani, fiul fostului fotbalist (…)
[Cotidianul] - 16/09/2025
Năstase, interviu în presa din China
Într-un interviul oferit redacției în limba română a postului (…)
[Cotidianul] - 16/09/2025
Răsturnare de situație în incidentul cu drone din Polonia
Președintele polonez Karol Nawrocki a cerut explicații guvernului (…)
[Cotidianul] - 16/09/2025
Cinstirea noului mucenic al Tismanei
Proclamarea locală a canonizării sf. Cuv. Mc. Gherasim de la (…)
[Cotidianul] - 16/09/2025
S-a stins din viață un fost jucător al Universității Cluj
Clubul de fotbal Universitatea Cluj a anunțat, marți, pe pagina sa (…)
[Cotidianul] - 16/09/2025
Avocatul lui Călin Georgescu. ”Va fi desființat de Justiție„
Avocatul lui Călin Georgescu a arătat, într-o intervenție la (…)
[Cotidianul] - 16/09/2025
Cu cât au crescut prețurile la alimente după majorarea TVA
Prețurile la raft ale alimentelor de bază, cu excepția fructelor (…)
[Cotidianul] - 16/09/2025


[Toate articolele din: Cotidianul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY