Ce a discutat Bolojan cu reprezentanții BERD: Premierul cere SPRIJIN pentru modernizarea orașelor și atragerea fondurilor europene
[Gândul] 16/09/2025
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a primit astăzi, la Palatul Victoria, o delegație a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), condusă de Charlotte Ruhe, Managing Director pentru Europa Centrală și de Sud-Est, aflată în vizită oficială în România. Întâlnirea a vizat evaluarea progresului operațiunilor BERD în România, identificarea de noi oportunități de cooperare și prezentarea priorităților strategice ale băncii. Au fost discutate proiectele de investiții aflate în derulare, sprijinul pentru infrastructura municipală și creșterea absorbției fondurilor europene, precum și schimbul de bune practici privind parteneriatele public-private și eficientizarea activității companiilor de stat. Potrivit oficialilor, aceste inițiative urmăresc o gestionare mai bună a (…)

Alte articole din Gândul
Decimare la vârful forțelor armate ucrainene: Șeful Armatei a destituit șefii a două armate din cauza pierderilor de teritoriu
Ucraina recurge la strategii radicale pentru a revigora situația (…)
[Gândul] - 16/09/2025
Adrian Mutu l-a făcut praf pe Walter Zenga. Totul a PLECAT de la Cristi Chivu. „Are o frustrare pentru că el nu a avut niciodată șansa asta”
Adrian Mutu l-a atacat pe Walter Zenga, după ce acesta l-a (…)
[Gândul] - 16/09/2025
Celebrul actor și regizor Robert REDFORD a încetat din viață
Celebrul actor și regizor de film Robert Redford a murit marți (…)
[Gândul] - 16/09/2025
EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 18:00. Se luptă sau nu Dinamo pentru titlu? Kopic a cerut noi transferuri
„Exclusiv Dinamo”, ediție nouă astăzi, de la 18:00. Alexandru (…)
[Gândul] - 16/09/2025
O instanță din Italia a decis extrădarea în Germania a unuia dintre autorii atacului asupra Nord Stream /Avocatul vrea să facă apel
Curtea de Apel din orașul italian Bologna a aprobat, marți, (…)
[Gândul] - 16/09/2025
Implicarea clanurilor interlope în „REVOLUȚIA” lui Călin Georgescu. Momentul în care tensiunile au atins apogeul: ”Îi va prinde ca într-o menghină”
Călin Georgescu, fost candidat la Președinția României, a fost (…)
[Gândul] - 16/09/2025
China a intrat în top zece cele mai inovatoare țări, înlocuind GERMANIA
China a intrat în top zece cele mai inovatoare țări, înlocuind cea (…)
[Gândul] - 16/09/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY