Schimbare climatică

Acum, după reintroducerea execuțiilor publice, putem vorbi pe șleau. Asasinarea lui Charlie Kirk a fost urmată de chiote de satisfacție și dansuri rituale lîngă cadavru, eternizate pe net de o mulțime de bestii îmbuibate care pozează, peste zi, în profesori, academici, lideri civici, artiști, politicieni. Toți se trag din gloatele abjecte care țopăiau fericite pe lîngă căruțele ce duceau la ghilotină dușmanii Revoluției franceze. Alți iluminați – New York Times, BBC și atîtea alte venerabile instituții de presă – se ocupă cu relativizarea filozofică a execuției lui Kirk: nu a creat, oare, Kirk însuși situația care a produs explozia? E libertatea de expresie compatibilă cu radicalii creștini ostili minorităților sexuale? Răspunsul e o întrebare: ce s-ar fi întîmplat dacă asasinatul ar (…)