Citind cu plăcere volumul Tablete de cronicar (1960) de Tudor Arghezi, am ajuns la pasajul ce urmează: “N-aş putea să ascund că de Ion Minulescu mă animă şi o simpatie regională… Poetul era oltean din Slatina. Pentru tot ce-i oltenesc am o slăbiciune congenitală. De-abia ieşiţi din precupeţie, juveţii de peste Olt, deştepţi, îndrăgiţi şi independenţi au dat dovezi de sensibilităţi şi o scriptură renovatoare, îmi convine să cred, de cea mai originală calitate. Oltenii-s febrili, valahi şi Minulescu e Mistralul lor. Lăutarii de Jii, struniţi-vă viorile şi cântaţi! Poetul nu a murit!”.
Fragmentul arghezian este cel care m-a îndemnat să compun acest articol, sperând că am reuşit să adaug câteva argumente în aceeaşi notă interpretativă. Nu sunt oltean, ci moldovean, dar Oltul şi Oltenia m-au fascinat din copilărie ca purtători de legende şi de versuri memorabile. Iată de ce acum, la vârsta senectuţii, mi-am găsit timpul necesar pentru identificarea unor cuvinte scrise de Ion Minulescu despre cele două entităţi emblematice din geografia şi istoria României.
Mai întâi, fac menţiunea că, deşi se născuse la 6 ianuarie 1881 la Bucureşti, viitorul autor al Romanţelor a avut o serie de episoade biografice legate de Oltenia şi de olteni. Mama sa, Alexandrina, născută Ciucă era din Slatina unde văzuse lumina zilei în anul 1859. Rămasă văduvă la 22 de ani, Alexandrina Minulescu s-a recăsătorit cu locotenentul de cavalerie Ion Constantinescu, iar noua lor familie, inclusiv copilul Ion Minulescu se mută pentru o perioadă la Bistriţa/Judeţul Vâlcea.
vremea copilăriei şi a vacanţelor petrecute la Slatina, alături de bunici şi de mătuşa Zoia, sora mamei lui, avea să fie evocată în romanul Corigent la limba română. După anii când a studiat dreptul la Paris, Minulescu revine în 1919 (...)
| 
