Nu puţini au fost aceia care de-a lungul timpului au hotărât să trăiască în locuri izolate şi ferite de privirile oamenilor, unde păstrau o legătură permanentă cu Divinitatea prin rugăciune şi izolare totală. Câteva asemenea spaţii înnobilate de spiritul creştin adevărat şi nealterat le-am văzut în drumurile mele prin ţară şi străinătate, admirându-le cu profundă veneraţie şi recunoştinţă.
*În urmă cu câţiva ani, am ajuns împreună cu prietenul meu Ioan Toma la Peştera Sfântului Andrei din apropierea localităţii Ion Corvin/judeţul Constanţa, după ce am trecut Dunărea cu bacul. În vecinătate se află o frumoasă Mănăstire plină mereu de credincioşii veniţi din toată ţara şi din afara ei. Situată la o altitudine de 71 de metri, peştera lungă de aproximativ 17 metri a fost redescoperită de un preot şi un avocat în 1943, după o îndelungată ignorare pe
vremea stăpânirii otomane a zonei respective. Acest lăcaş sacru, unde Sfântul Andrei a trăit şi s-a rugat în anul 34 D.Hr., a fost resfinţit în anul următor şi dăruit cultului prin construirea unei turle, a unei intrări din piatră şi a unui zid de protecţie; după 1989, s-a realizat extinderea ansamblului monahal. În interior se găseşte o frumoasă icoană pictată pe lemn care îl înfăţişează pe Sfântul-Martir răstignit pe crucea în formă de X; în jurul ei, pereţii peşterii sunt încărcaţi de icoane, cruci, ştergare şi candele aprinse.
*Grota Sfântului Nicodim se află lângă Mănăstirea Tismana unde am fost împreună cu regretata mea soţie. Peştera a fost săpată de apa al cărei curs fusese captat şi dirijat parţial prin conducte pe sub Mănăstire. Se povesteşte că aici îşi avea chilia Sfântul Nicodim care şi-a petrecut o parte a vieţii monahale la Mănăstirea Hilandaru de pe Muntele Sfânt Athos/
Grecia unde a învăţat limbile greacă (...)
| 
