Plăți de peste 1,5 Miliarde de lei efectuate de AFIR într-o singură lună

[Amos News] 9/12/2025

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit în perioada 1 – 30 noiembrie 2025 fonduri nerambursabile în valoare de 1,5 miliarde de lei către fermieri, procesatori și autorități locale din zonele rurale. Aceste fonduri sunt acordate de AFIR pentru decontarea cererilor de plată aferente proiectelor de investiții în agricultură și dezvoltare rurală, precum și susținerii fermierilor care beneficiază de plăți compensatorii pentru mediu și climă. Din întreaga sumă transferată către beneficiarii finanțărilor, care reprezintă echivalentul a 306,6 milioane de euro, contribuția Comisiei Europene prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) se ridică la 260,7 milioane de euro, iar cofinanțarea României asigurată de la Bugetul de stat a ajuns la 45,9 milioane de euro. (…)


    Trimite Email

Alte articole din Amos News

Lansarea volumului ‘Un drum de fier în Estul sălbatic. Dobrogea în zorii capitalismului’
Facultatea de Istorie și Științe Politice organizează lansarea (…)
[Amos News] - 9/12/2025
Unicul studiu privind produsele tip murături cu până la 3 aditivi alimentari / E-uri !
Unicul studiu privind produsele tip murături cu până la 3 aditivi (…)
[Amos News] - 9/12/2025
Linia 282 – deviată miercuri, 10.12.2025, între orele 11.30-14.00
Autobuzele liniei 282 vor circula pe un traseu modificat în ziua (…)
[Amos News] - 9/12/2025
Evenimentul ‘Lumina care ne unește’, proiect aflat la cea de-a IV-a ediție
Asociația Alef pentru Educație, Cultură și Dezvoltare, în (…)
[Amos News] - 9/12/2025
Sclipiciul de acoperit jegul
07 December 2010 de Octavian Andronic Duminică seara primarul (…)
[Amos News] - 9/12/2025
Un spectacol-coupe de balet care te poartă într-o călătorie unică între corp și emoție, prin mișcare și muzică!
Duminică, 14 decembrie 2025, începând cu ora 18, vă invităm să (…)
[Amos News] - 9/12/2025
Ciprian Ciucu a primit certificatul de ales de la Biroul Electoral Municipal. Este al doilea primar general al Capitalei din istoria PNL după Revoluție
Ciprian Ciucu marchează o victorie importantă și în istoria PNL. (…)
[Amos News] - 9/12/2025


[Toate articolele din: Amos News +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY