Un șofer care a provocat un accident și a fugit, prins în trafic pe o stradă din Timișoara după două zile
[Mediafax] 1/12/2025
Potrivit IPJ Timiș, sâmbătă un șofer care conducea pe pe strada Splaiul Tudor Vladimirescu a intrat pe contrasens și a intrat într-o mașină condusă de un bărbat în vârstă de 39 de ani. În urma impactului au rezultat trei victime: șoferul de 39 de ani, o femeie de 39 de ani și o fetiță de 8 ani, pasagere în același autoturism. După producerea accidentului, primul șofer a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției. Polițiștii au început imediat cercetări pentru identificarea și depistarea acestuia în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului. Acesta a fost depistat luni în trafic pe Calea Circumvalațiunii din municipiul Timișoara. Este vorba de un tânăr de 24 de ani. Polițiștii au făcut două percheziții domiciliare în acest (…)
Alte articole din Mediafax
Al doilea fiu al lui „El Chapo” își recunoaște vinovăția pentru trafic de droguri. Fiul „baronului drogurilor” colaborează cu procurorii
Cunoscut în Mexic sub numele de „Chapitos” sau „micul Chapos”, (…)
[Mediafax] - 2/12/2025
Incendiu la un bloc de locuințe din Constanța. Zece locatari s-au autoevacuat
Potrivit ISU Dobrogea, incendiul s-a manifestat la primul etaj al (…)
[Mediafax] - 1/12/2025
Presa daneză, despre meciul cu Danemarca: „România a creat momente de confuzie și stres”/ Căpitanul selecționatei daneze: „Româncele sunt excentrice”
Cotidianul danez Jyllands-Posten, scrie că România „a făcut tot (…)
[Mediafax] - 1/12/2025
Handbal. Când se joacă meciul decisiv România-Ungaria. Programul grupei principale de la Campionatul Mondial
Când și unde se joacă România–Ungaria
Meciul decisiv (…)
[Mediafax] - 1/12/2025
România pierde cu Danemarca și va juca cu Ungaria „finală” pentru sferturi în grupa principală
Meci greu
Partida de la Rotterdam Ahoy a confirmat statutul de (…)
[Mediafax] - 1/12/2025
Europa nu testează și nu tratează HIV la timp. Țările din Est au înregistrat cele mai multe cazuri în ultimul an
Potrivit raportului anual de supraveghere HIV SIDA, publicat cu (…)
[Mediafax] - 1/12/2025
Vlad Gheorghe se retrage din cursa pentru Primăria București. Iată pe cine va susține
Informația privind viitoarea retragerea a lui Vlad Gheorghe a fost (…)
[Mediafax] - 1/12/2025
[Toate articolele din: Mediafax +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY





