Horațiu-Remus Moldovan(CNAS): Analizăm cum introducem plata în funcție de performanță în unitățile medicale publice
[Amos News] 1/12/2025
Mesaj al președintelui CNAS: Am început analizele premergătoare introducerii plății pe performanță pentru spitale! ‘Am dat startul întâlnirilor de lucru în care, la aceeași masă cu echipele de conducere ale spitalelor, analizăm cum introducem plata în funcție de performanță în unitățile medicale publice. M-am întâlnit astăzi, la Târgu Mureș, cu colegii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș, Spitalul Clinic Județean Mureș și Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant, alături de care am discutat cum se aplică punctual mecanismul prin care punem performanța pe primul loc. Au fost discuții sincere, cu exemple concrete, dar și cu multă deschidere pentru schimbare. Întâlnirea de azi a venit după discuțiile pe care le-am avut, tot săptămâna aceasta, cu (…)
Alte articole din Amos News
Un tablou pictat de un pacient al Spitalului Clinic de Psihiatrie din Sibiu a devenit simbolul expoziției ‘Speranță prin artă’
Unul dintre cele mai apreciate tablouri de specialiști, din cadrul (…)
[Amos News] - 1/12/2025
Filarmonica de Stat Sibiu onorează sărbătoarea de 1 Decembrie
Filarmonica de Stat Sibiu onorează sărbătoarea de 1 Decembrie (…)
[Amos News] - 1/12/2025
MARIA – Regina tuturor românilor
Premieră a Teatrului Național Radiofonic, la Radio România (…)
[Amos News] - 1/12/2025
MINA Cluj celebrează Ziua Națională a României cu o producție imersivă dedicată artei românești!
‘Cei mai faimoși pictori clasici români – O călătorie imersivă în (…)
[Amos News] - 1/12/2025
Radio România Muzical va transmite în direct, la radio și online, concertul Filarmonicii din 1 Decembrie
Orchestra Filarmonicii George Enescu va susține două concerte în (…)
[Amos News] - 1/12/2025
Gala ‘Women in Economy’ ajunge la Paris
– 1 decembrie 2025, Hotel de Ville – Paris: CONAF, alături de (…)
[Amos News] - 1/12/2025
Concurs dedicat sărbătoririi Zilei Naționale a României – 1 Decembrie
Concurs dedicat sărbătoririi Zilei Naționale a României – 1 (…)
[Amos News] - 1/12/2025
[Toate articolele din: Amos News +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY