Senatorul Daniel-Paul-Romeo Gheorghe, fost parlamentar SOS, cercetat de polițiști după ce ar fi furat un rucsac cu bani dintr-un hotel. Polițiștii au recuperat paguba
[Gândul] 14/11/2025
Senatorul Daniel-Paul-Romeo Gheorghe cercetat de polițiști după ce, vineri, ar fi furat un rucsac în care se afla o sumă de bani și o tabletă. Conform unor surse judiciare, polițiștii din Piatra Neamț au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că a uitat în recepția unui hotel din municipiu un rucsac, ce conținea o tabletă și 1.500 de lei. După vizionarea imaginilor, s-a stabilit faptul că rucsacul a fost luat de către un bărbat, care, în scurt timp a fost identificat drept Daniel-Paul-Romeo Gheorghe, senator neafiliat în Senatul României, ales pe listele SOS, care a fost depistat ulterior, rucsacul fiind găsit în portbagajul autoturismului său. Politicianul ar fi explicat polițiștilor că ar fi luat rucsacul din greșeală. Pentru că bărbatul este senator, ancheta va fi (…)
Alte articole din Gândul
Aproape JUMĂTATE dintre OCCIDENTALI cred că DEMOCRAȚIA NU MAI FUNCȚIONEAZĂ. Cetățenii din Europa de vest, Marea Britanie și SUA nu se mai simt reprezentați de propriile guverne, arată un amplu (…)
Aproape jumătate dintre alegătorii occidentali consideră că (…)
[Gândul] - 14/11/2025
Medic ATI, Germania, referitor la tragedia fetiței ucise la dentist: „Nu aș accepta niciodată ca propriul meu copil să fie anesteziat astfel”
Un medic român specializat în terapie intensivă și stabilit în (…)
[Gândul] - 14/11/2025
Țara în care angajații din hoteluri și restaurante sunt plătiți cu peste 2.000 de euro, dar angajatorii nu găsesc lucrători: „Candidaturi neserioase”
Care este țara în care angajații din hoteluri și restaurante sunt (…)
[Gândul] - 14/11/2025
Sportivul român, născut la New York, vrea să învingă SUA
Participant la Cupa Mondială cu naționala de rugby a României, (…)
[Gândul] - 14/11/2025
Protest anti – Savonea în fața Curții Supreme de Justiție. CSM acuză că manifestațiile sunt organizate de politicieni
Protest anti-Savonea, organizat de Asociația Corupţia Ucide, (…)
[Gândul] - 14/11/2025
Un cocktail Molotov pentru soție. Un român a încercat să-și incendieze nevasta în Italia
O româncă de 37 de ani din Italia a trăit clipe de teroare după ce (…)
[Gândul] - 14/11/2025
Ce l-a făcut să plângă pe Daniel Băluță, pe scenă: „Nu am mai fost așa de emoționat de mult”
Primarul Sectorului 4 și candidatul PSD la Primăria Capitalei, (…)
[Gândul] - 14/11/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY





